Am văzut în weekend la tv imagini pe care le puteai crede de arhivă, de dinainte de ’90. Coloane de autocare şi microbuze (multe, de stat) afluiau din Gorj şi din alte zone spre Craiova. Şiruri de oameni în geci portocalii mărşăluiau prin Bănie spre mitingul pro Băsescu. S-a vrut să fie o demonstraţie a sprijinului popular. Dar n-a iscat decât întrebări şi suspiciuni. Cine şi cu câţi bani a plătit deplasările? De ce unii manifestanţi declarau că au venit siliţi, chiar şantajaţi de şefi şi de primari? Era o repetiţie a excursiilor “electorale” despre care vorbise demisul Nica? Aud că în zilele următoare vor mai fi organizate asemenea extrem de costisitoare spectacole.
Sunt întrebări şi suspiciuni cu atât mai grave, cu cât amploarea “manifestărilor de susţinere” nu are corespondent în sondajele de opinie, nici barem în cele comandate şi plătite de PD-L. A fost un frapant exces de zel al activiştilor pedelişti, iar efectul - lumea s-a învăţat totuşi să priceapă cacealmalele propagandistice - poate fi exact opusul celui scontat. Deşi se aruncă zeci de milioane de euro.
Există semnale că şi alte partide, se ştiu ele care, amestecă pe sub masă teancuri de bancnote şi cărţi măsluite în pokerul electoral. Teoretic, ar trebui ca autorităţi ale statului - Ministerul de Interne, Autoritatea Electorală Centrală - să fie în cunoştinţă de cauză şi să prevină nu doar prin clipuri tv posibilele fraude. Dar, mă întreb, funcţionează în România astfel de autorităţi?