Reportaj. Libertate prin teatru pentru deținuții Penitenciarului Rahova: „Poți să fii altcineva decât cine ești în realitate”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Libertatea înseamnă viață, o masă de Crăciun cu familia, un meci de fotbal cu copiii, o plimbare în parc cu câinele, spun deținuții din Penitenciarul Rahova, care au fost actori într-o piesă de teatru la „Nottara”, în seara de miercuri, 24 noiembrie. Dar până să ajungă aici au repetat timp de aproape două luni. Reporterul ziarului Libertatea a fost alături de ei în sala de repetiții din penitenciar.
Cuprins:
- „Starea de asediu”
- Repetiția din clubul penitenciarului
- Actele dinaintea spectacolului
- Libertatea „primului student”
- Libertatea de a strânge în brațe o persoană dragă
- Libertatea de a fi cu copiii
- Libertatea unui Crăciun cu familia
- Libertatea de a fi copil
- Libertatea înseamnă „totul”
- Libertatea de a te plimba fără direcție
- La teatru e ca în viață
Blițuri, lacrimi și aplauze. E o ocazie specială, aparținătorii, adică familiile deținuților-actori sunt „la vizită”, dar nu la penitenciar, ci în sala Teatrului Nottara din București. Are loc a XII-a ediție a Festivalului Multiart pentru deținuți.
Cei 20 de actori-deținuți de la Penitenciarul Rahova sunt printre cei peste 20.000 de oameni aflați în prezent după gratii în România. „Pentru ei, teatrul e o formă de liberare”, spune Dana Cenușă, inițiatoarea festivalului.
Conform organizatorilor, anul acesta festivalul oferă „o invitație la un moment de autoreflecție față de propriile fapte”. Din cauza contextului pandemic, pe scenă urcă doar două trupe, de la penitenciarele Jilava și Rahova. Nu mai sunt prezente și penitenciarele din țară, ca la edițiile precedente. Din 2009, când a avut loc prima ediție a festivalului, peste 700 de deținuți au avut ocazia să joace pe scena de la „Nottara”.
„Starea de asediu”
Iulian Gliță, actorul care îi învață teatru pe deținuții de la „Rahova” de 11 ani, a selectat pentru anul acesta piesa „Starea de asediu”, a lui Camus, pe care o consideră „foarte potrivită pe ceea ce se întâmplă azi”.
Piesa începe cu un aparent sfârșit al lumii, ca un simbol pentru ceea ce au simțit deținuții-actori la momentul condamnării. O lume care acum se sfârșește și continuă zi după zi.
În seara festivalului, actorii-deținuți poartă costume și sunt machiați: unul dintre ei are o perucă albastră, unul poartă niște bocanci lucioși, doi sunt îmbrăcați în uniforme de gardieni și unul are o sutană, mai mulți au pelerine colorate. Intră vijelios, prin spatele încăperii, în timp ce ușile sunt păzite de angajați ai penitenciarului. În fața teatrului e parcată duba cu care au venit și cu care se vor întoarce la penitenciar.
Repetiția din clubul penitenciarului
I-am văzut prima dată la „clubul” penitenciarului, încăperea în care deținuții desfășoară diverse activități socio-educative. Pe perete scrie: „La mulți ani, 2020”. Ar putea fi orice zi și orice an.
Cei 20 de actori-deținuți fac aici pregătirile pentru piesă.
Regizorul Iulian Gliță le dă indicații. Îi ghidează să descopere „adevărul scenei” și să învețe să-și poarte „rolul”. Un angajat al penitenciarului păzește scena. Vine, ca spectator, și preotul, proaspăt angajat la penitenciar. Vizavi de clădirea în care repetă e biserica.
Actele dinaintea spectacolului
Pe 25 și 26 septembrie deținuții „au făcut cunoștință cu textul”. Unii dintre ei au dificultăți de citire, nu au nici patru clase terminate, de aceea prima citire a fost de fapt o descifrare, explică Gliță.
La intrarea în camera în care repetă, alți deținuți fac brățări și pictează. Lucrările lor vor sunt expuse la Teatrul Nottara, în seara festivalului.
Un perete e acoperit de diplome: cel mai bun actor, cel mai bun spectacol, cel mai activ colaborator. Sunt urmele edițiilor precedente.
Actorii-deținuți își împart textele printate. Un tip cu un tatuaj cu un viking mare cât pumnul își scrie textul pe o hârtie.
Repetiția începe.
- „E repetiție, dar jucați situația, teama”, îi ghidează Iulian Gliță.
- „A sosit clipa adevărului...”, „ceasul...”, se autocorectează. „Da, sună mai bine cu ceasul adevărului!”
- „Nu mai face semne ca la amatori”. Iulian vrea ca actorii-deținuți să fie 100% implicați. Prin activitatea asta să trăiască ceva integral, până la capăt.
În pauză, câțiva dintre ei formează un șir indian și stau la rând să răspundă la întrebarea: „Ce este libertatea pentru ei?”. Un cuvânt care astăzi stă pe buzele tuturor, în contextul restricțiilor pandemiei și al vaccinării.
În spatele gratiilor însă, libertatea este discutată în alți termeni, fie ei de iubire, de dor sau chiar de gastronomie. Aici, viața se împarte la propriu între trecut, prezent și viitor. Unii dintre ei sunt închiși pentru infracțiuni ca trafic de droguri, evaziune sau omor din culpă. Acum, deținuții-actori preferă să vorbească mai degrabă despre prezent. Iar la viitor visează.
Libertatea „primului student”
Lucian, 48 de ani, a fost profesor de matematică, dar a plecat din învățământ pentru că „pasiunea mea e bucătăria dusă la extrem”. Extrem poate însemna o combinație între sos de rodie și ketchup. Un sos excepțional pentru coaste, spune el.
E și primul student al penitenciarului. Învață la distanță în primul an la Drept. „Penitenciarul nu e doar un loc de detenție și muncă. Poate fi detenție, muncă și educație”, spune Lucian.
Aici, la repetițiile de teatru, spune că „niște momente foarte frumoase. Creatoare și creative.”
Libertatea de a strânge în brațe o persoană dragă
Pentru Bogdan, 41 de ani, „libertatea înseamnă să țin în brațe o persoană pe care o iubesc. O grămadă de lucruri pe care înainte nu le apreciam și de care acum îmi e dor: o masă, o îmbrățișare, o plimbare în aer liber. Libertatea era când mergeam la antrenamente cu fiul meu, când jucam fotbal cu el”.
Participă la piesă pentru că mereu i-a plăcut actoria, dar mai ales fiindcă la spectacol vor veni persoane dragi, va avea ocazia să se vadă cu ele în afara penitenciarului.
Poate vom avea ocazia să ne intersectăm cu persoanele dragi.
În penitenciar a redescoperit magia unei conversații telefonice. „Cel mai minunat lucru e să auzi vocea unei persoane dragi”. Acum, comunicarea prin WhatsApp i se pare superficială. Spune că se va ține de sunat și de partea cealaltă a gratiilor.
În penitenciar, deținuții pot plăti să folosească telefonul contra cost: 0.49 de bani - minutul către un număr de mobil; 0.19 bani - minutul către un număr de fix. Fiecare are dreptul la 60 de minute pe zi.
„E extraordinar când ai legătură cu cineva din afară, e ca și cum ai fi și tu în exterior”, spune Bogdan cum se simte în interacțiunea cu oamenii liberi.
Și pentru asta și-a asumat rolul de actor, „chiar e o gură de aer, stăm aici trei ore pe zi, suntem tratați ca oameni”.
Libertatea de a fi cu copiii
„Libertatea este un preț foarte mare pentru mine... acum”, spune Radu Giovani, 29 de ani. De când e închis, și-a dat seama că „nu contează banii, libertatea e cea mai importantă”. Acum, libertatea pentru el e mai degrabă o „amintire”: „Să stau cu copiii mei, să mă trezesc lângă ei, să mănânc cu ei la masă”.
Joacă în spectacolul de teatru pentru că asta „te face să uiți de închisoare”.
Când nu e la repetiție, e în camera de detenție pe care și-a amenajat-o: „o perdeluță, o lavabilă, un covoraș. Să fii curat, asta e cel mai important”.
Libertatea unui Crăciun cu familia
Tot la familie se gândește și Nicoale, un tânăr de 32 de ani. „Libertatea înseamnă, în primul rând, familia și fetița mea”, spune el.
Își amintește că s-a simțit cel mai liber și autentic la Crăciunul din 2018, când a petrecut printre puținele momente cu tatăl său, lăutar.
„M-am simțit foarte bine, m-a marcat chestia asta. M-am regăsit cu el după 5 ani. Am fost unit cu el, am mâncat împreună de Crăciun”.
Și el a ales să participe în piesa de teatru pentru o gură de aer „mai liber”. „Nu mai stau în cameră, îmi petrec timpul altfel, mă simt mai comod, mai ușor”.
<strong>Pentru mulți dintre deținuții care joacă-n piesa regizată de Iulian Gliță, libertatea înseamnă, de fapt, oamenii dragi. Fie că e vorba de copii sau de părinți. </strong>
Lui Radu, 40 de ani, cel mai mult îi lipsesc „cei doi copilași”. A vrut ca timpul să treacă mai repede până se întoarce la ei, iar piesa de teatru l-a ajutat să nu mai simtă fiecare secundă a ceasului.
„Din zi în zi a început să-mi placă mai mult. Ne mai amuzăm, glumim, trece timpul foarte repede”, explică el.
Libertatea de a fi copil
„Libertatea? Viață. Când trăiau părinții mei mă simțeam cu adevărat liber. Fără griji, acel confort din sânul familiei. Apoi, totul a luat-o în jos”, spune Alexandru, 30 de ani, care-și creează singur acum frânturi de libertate în penitenciar.
Piesa de teatru, sala de sport, fotbalul, televizorul și multe cărți. Acum citește „Legiunea blestemaților”, de Sven Hassel.
Libertatea înseamnă „totul”
Viața de după gratii l-a făcut pe Cristian, 30 de ani, să spună că „să fii închis între patru pereți și să nu ai nimic e cel mai greu lucru”.
„Aici nu avem pe nimeni, ne avem doar pe noi și niște restricții. Mi-e dor de tot: de familie, de casă, de cățel. De obicei uram să-l scot afară, acum aș fi vrut”, e definiția libertății pentru el.
A venit la teatru pentru că aici „poți să fii altcineva decât cine ești în realitate. E drăguț, poate învăț ceva, nu mai vreau viața pe care am avut-o înainte”, susține Cristian.
„Totul” răspunde ferm și tânărul Marian, de 22 de ani, la întrebarea „ce e libertatea pentru tine?”.
„Puteam să mă descurc financiar, să-mi procur alimente singur, aici suntem cu totul și cu totul dependenți”, explică el.
Teatrul e printre activitățile care-i mai pot oferi niște libertate, chiar și în condițiile astea. Beneficiile primite de deținuții care participă în activități de acest tip: „O permisie, credite, ne rupem de această detenție”.
O permisie înseamnă 24 de ore în care au voie să meargă acasă. Când va veni ziua, Marian vrea să-și viziteze familia și o să aprindă o lumânare la mormântul celor care au murit în accidentul pe care l-au avut împreună.
Libertatea de a te plimba fără direcție
„Libertatea? Lucrurile care nu ești îngrădit să le faci. Să ieși afară cu prietenii, libertatea de a te spăla cu apă caldă când vrei. Petreceam timp cu prietena mea, ne plimbam pe străzi anapoda, efectiv ne plimbam”, povestește și Alex, 27 de ani.
Joacă teatru pentru că asta îi prelungește un pic ziua și îl face să nu se mai gândească la faptul că e închis.
Cel mai mult îi lipsește familia. Și-a dat seama că aici nici nu știe cum e mai bine, să ai sau nu familie. „Dacă ai, ți-e dor de ei. Dacă nu ai, nu ești căutat de nimeni”.
La teatru e ca în viață
Actorul Iulian Glița este voluntar prin asociația Happiness of colours. Muncește cu persoane închise deoarece crede că e normal ca fiecăruia să „i se mai dea o a doua șansă”. Pentru că oricine poate ajunge în locul lor. Greșești în viață, la job, în relații, explică el.
Nu e vorba de a modifica oameni, ci să le arăți o altă perspectivă, că se poate și altfel. Oamenii, dacă li se oferă iubire, pot trece peste orice.Actorul Iulian Gliță:
Reușita lui este când îi vede pe ei că se luminează sau că își depășesc anumite bariere. „Că uită anumite replici în spectacol, de exemplu, dar merg mai departe. E ca și în viață: dacă se întâmplă o nefăcută, trebuie să mă adaptez, nu să mă las doborât”.
Pentru Iulian, „libertatea e un pic ciudată. În exterior, libertatea e ca atunci când îți propui ceva, să nu-ți pui bariere că mai e timp. Cei de aici își dau seama cel mai bine de asta, că nu și-au atins anumite visuri pentru că le-au amânat, crezând că au tot timpul din lume”.
