REPORTAJ. Adevărul despre călărețul din Iași de la începutul pandemiei. De ce a vândut casa
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Reporterii Libertatea au mers pe teren ca să vadă dacă într-adevăr o emoționantă poveste de loialitate și empatie de anul trecut s-a transformat într-una de profit.
Cuprins:
În primăvara trecută, la început de pandemie, Sergiu Ion Ciobotariu, un bărbat de 22 de ani, din comuna Răducăneni, se ducea călare, 40 km, până la maternitatea din Iaşi unde soţia lui tocmai născuse. Imaginile cu el pe cal, traversând un oraș gol, au emoționat oamenii.
Cazul tânărului şi entuziastului tată a stârnit un val de simpatie. În numele lui Sergiu, luptătorul Cătălin Moroşanu, pe atunci consilier judeţean din partea PNL la Iaşi, a lansat o strângere de fonduri.
Moroşanu a anunţat public că s-au strâns din donaţii în jur de 37.900 de euro. Din aceşti bani, vedeta a afirmat că i-a cumpărat o casă lui Sergiu, în comuna Miroslava, Iaşi, şi i-a lăsat bărbatului în cont şi suma de 27.900 de lei. Însă nu a furnizat, până în prezent, nicio dovadă privind aceste sume.
„Ulterior, a căutat să îi ofere un loc de muncă decent lui Sergiu, deși era complicat, deoarece acesta nu avea școală”, scrie echipa de comunicare a lui Moroşanu, într-o postare recentă pe Facebook.
A înviat Sergiu!
După un an, în jurul acestei binefaceri intens mediatizate la vremea ei, au apărut tot felul de zvonuri neliniştitoare, întărite de declaraţii ale vecinilor sau ale apropiaţilor lui Sergiu.
„Ziarele de la noi, din Iaşi, au scris că Sergiu şi-a cumpărat tot felul de maşini de lux. Apoi au scris că a murit într-un accident rutier. După câteva zile, ne-am trezit cu mortul umblând pe aici, mânând căruţa”, râde un vecin de-al lui Sergiu.
Un alt zvon e că Sergiu ar fi vândut casa oferită de Moroşanu. „Nu știm nici noi exact ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, însă suntem la fel de șocați și dezamăgiți de faptul că Sergiu a ales să trateze așa o faptă bună”, precizează echipa de comunicare a lui Moroşanu, care acum e consilier judeţean din partea PNL la Galaţi.
O cameră la casa socrului
Când pleca să-şi vadă soţia călare, Sergiu locuia încă în casa părintească din Răducăneni şi începuse să adauge o cameră la casa socrului său, aflată în cartierul Dallas, la periferia Iaşiului.
Despre acest cartier, căruia administraţia locală îi refuză accesul la civilizaţie, Libertatea a scris în mai multe rânduri.
Nestingherit de PUZ-uri, pe câmpurile de lângă Iaşi, Dallasul îşi întinde drumurile de pământ ca pe nişte tentacule cu ventuze neregulate de chirpici. Dincolo de graniţa asfaltului şi chiar a pietrişului, ultima din şirul de case, învecinându-se cu stâlpii de înaltă tensiune, e casa socrului lui Sergiu. Casă e mult spus. Gheretă e exagerat. E o închipuire de locuinţă, din bucăţi de BCA, ciment, tablă, ipsos.
Gardul cu scânduri înnegrite de ploaie e doar de formă. Constantin, socrul lui Sergiu, arată spre partea din faţă a casei: „Vedeţi? Cu banii primiţi a putut să termine asta”.
Constantin are părul creţ, o burtă respectabilă sub tricoul murdar şi e înconjurat, ca un patriarh periurban, de nepoţi sperioşi de toate dimensiunile şi de fiice mămoase. Băieţelul născut anul trecut stă în braţele mătuşii sale Simona. Are zulufii bunicului, ochi albaştri, curioşi şi obraji bucălaţi.
„Sergiu a avut maşină, o Kia, dar înainte de a se naşte ăsta micul. A dat-o, acum nu mai are nici una”, explică Simona. Familia e mâhnită de zvonurile despre bolizii de lux şi petrecerile ca-n filme.
„Am petrecut atunci, e adevărat, se născuse şi copilul. Ne-am bucurat şi noi”, spune tânăra.
„N-avea bani de curent, apă, gunoi”
Sergiu şi soţia lui muncesc cu săptămâna la legat la vie, la o podgorie din Cotnari. „Vin acasă când se dau alocaţiile copiilor, apoi pleacă iar. Nepoţii stau cu mine”, adaugă socrul Constantin. Pe lângă băiatul de un an, Sergiu mai are doi copii.
Casa de la Moroşanu n-a fost, de fapt, niciodată a lui Sergiu, susţine socrul. „Puteau să stea în ea, dar trebuia să plătească lumina, apa, gunoiul. Toate astea. Cam vreo zece milioane pe lună. N-avea de unde. Aşa că a mai construit aici o cameră, cu banii primiţi. El munceşte la ferme, cu ziua. N-ar fi zis nu la un serviciu. Numai minciuni se spun despre el”, explică socrul.
„Bărbate, ia să vii şi tu călare pe găină!”
Din banii oferiţi de Moroşanu, Sergiu şi soţia au fost, în toamnă, pentru câteva zile, la Mamaia. Pozele lângă palmierii din staţiune i-au făcut pe vecinii lui din Dallas să dea din cap cu reproş:
„Asta îi trebuia lui, să-şi facă vacanţa în străinătate!”, oftează o femeie de vreo 40 de ani, care a ieşit pe strada Cicoarei, la pas, să împrumute un căruţ de butelie. „Dacă plouă azi, mâine o să fie noroi şi n-o să pot căra butelia prin şanţurile astea”, spune femeia.
Unde nu dădea norocul ăsta peste mine? I-am zis lui bărbatu’ meu, bărbate, ia să facem noi un copil şi tu să vii la spital călare pe găină! Să câştigăm şi noi un ban! Vecină:
Imaginea soţului ei călare pe o pasăre de curte o înveseleşte un pic pe doamna cu butelia.
Un bărbat care stă la câteva case de socrul lui Sergiu e mai vehement. „A avut maşini mari, le tot schimba şi dădea ture cu ele pe aici”, spune omul, arătând spre câmp. „Mi-a lovit vaca mea cu maşina. Era gestantă, a pierdut viţelul”.
Priponită în iarbă, vaca vecinului, brună, bătrână, cu coastele la vedere, muge spre viţeii ei, închişi în curte. Viţeii se tânguie şi ei. „Putea s-o omoare, bine că şi-a revenit. Deci petreceri peste petreceri, cu muzica dată tare, maşini, vacanţe, uite-aşa toca Sergiu banii. Şi-apoi i-a păcălit pe unii şi le-a vândut casa, deşi n-avea drept, că era donaţie”, concluzionează bărbatul.
După aventura drumului spre maternitate, Sergiu s-a ales cu nişte materiale de construcţii, nişte amintiri din Mamaia Nord şi nişte uitături pe deplin edificate din partea unor vecini.
Umbra lui Moro la Voroveşti
Casa pe care Moroşanu i-a pus-o la dispoziţie lui Sergiu se află la zece kilometri de Iaşi, în comuna Miroslava, sat Voroveşti, pe strada Ion Mincu. Peste drum de complexul rezidenţial din care face parte casa este magazinul deţinut de Cătălin Moroşanu, cu numele vedetei scris mare la intrare.
Conform site-urilor de imobiliare şi site-ului constructorului, BCI Grup Construct, preţul unei locuinţe în acest complex merge de la 65.000 de euro până la 75.000 de euro. Casa unde a stat Sergiu este dintre cele mai ieftine, cu 3 camere şi o bucătărie, cu o curte îngustă.
„A venit aici şi a petrecut Revelionul cu familia, apoi nu l-am mai văzut”, spune un localnic din Voroveşti. Toate casele din complexul respectiv apar ca fiind deja vândute pe site-ul dezvoltatorului.
Printre alte agenţii, de vânzări s-a ocupat şi Agenţia Imobiliară Moroşan. Moroşan, un nume care apare des asociat cu investiţiile din comuna Miroslava, e şi numele din acte al lui Cătălin Moroşanu. Acesta nu apare însă printre deţinătorii agenţiei, iar în declaraţiile lui de avere nu se regăsesc eventuale venituri din „real estate”. Politicianul a declarat doar că deţine o casă în comuna respectivă.
Legenda călăreţului fără casă
Pe câmpul de lângă Dallas sunt parcate întru dezasamblare tot felul de bolizi demodaţi şi dubiţe. Oi, cai, vaci şi cocoşi pe care nimeni n-ar îndrăzni să-i călărească fără permis îşi poartă paşii mărunţi printre buruieni, bălţi şi gunoaie.
Un pârâu lat cam de jumătate de metru poartă în undele sale tulburi, în loc de peşti, pungi, sticle, bidoane, o trotinetă, firimituri de polistiren. Şi în tot acest alai de obiecte cândva de folos pluteşte acum la vale şi legenda călăreţului fără casă, care a tocat o avere în chefuri şi concedii şi a refuzat ca un prinţ câteva locuri de muncă plătite regeşte.
Familia lui Sergiu nu e supărată pe Moroşanu, e recunoscătoare. „Vedeţi, cu banii ăia, a putut termina asta. Altfel n-ar fi avut de unde”, pledează socrul Constantin, arătând spre camera cu pereţi de BCA.
În marginea marelui oraş, unde oamenii îşi numără banii de pâine şi visează la bani de bilet, să-ţi intre în curte cineva care coboară direct din televizor e mai mult decât poate suporta imaginaţia. E un eveniment care te marchează pe viaţă, cel puţin în ochii vecinilor, pe care nu-i vizitează deloc politicienii, nici măcar în campanii electorale.
