Sărbătorile de iarnă sunt poate cele mai aşteptate momente ale anului şi cuprind tradiții de Crăciun păstrate din moşi – strămoşi. Vă prezentăm cele mai cunoscute obiceiuri şi tradiţii specifice Crăciunului la români!
Când spui Sărbători de Iarnă, de cele mai multe ori, te gândești la zăpada ce urmează să îmbrace totul în alb, la mirosul de cozonac făcut de bunica în cuptorul din cărămidă și la colindele, care completează atmosfera de bucurie și emoție sufletească, pe care abia aștepți să le asculți și să le primești.
Se spune că este importantă participarea la colindat pentru ca lucrurile să meargă bine tot anul. De asemenea, se spune că primirea colindătorilor vă asigură un an bogat, fără probleme de sănătate.
Apropierea Sărbătorii Naşterii Domnului este un nou prilej pentru gospodinele din unele zone ale țării de a-şi primeni şi împodobi casele, de a agăţa de grindă sau de streaşină crenguţe de busuioc, levănţică sau mentă ca să poarte noroc celor din casă, dar şi ca să parfumeze aerul încăperilor sau să alunge moliile
Obiceiul împodobitului bradului de Crăciun a fost împrumutat și se presupune că ar aparţine de fapt lumii germane păgâne, de unde a fost treptat asimilat de creştinism. La noi, datina împodobirii unui pom sau a unei ramuri verzi se întâlnea numai la nuntă sau la moartea unui flăcău sau fete mari. După primul război mondial acest obicei s-a răspândit pe tot teritoriul ţării.
Este un alt obicei de Crăciun întâlnit la români care are loc în ajunul Crăciunului. Cei care merg cu Steaua sunt mai ales copiii, iar obiceiul are o semnificatie religioasă, fiind legat de steaua care s-a arătat celor trei magi de la răsărit. Copiii merg la colindat cu o stea mare, din lemn, împodobită cu hârtie colorată și crenguțe de brad.
Ce să faci ca să-ți meargă bine!