Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a stabilit ca purtarea măştii de protecţie să fie obligatorie pentru toate persoanele prezente în apropierea unităţilor de învăţământ, pieţe, târguri, staţii de autobuz, gări, autogări şi alte asemenea spaţii publice deschise, de pe raza întregului judeţ.
De asemenea, o altă măsură dispusă de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic la nivelul judeţului, se referă la participarea la evenimente religioase, care este permisă doar persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea, se arată în comunicatul de presă.
Totodată, în localităţile unde s-a înregistrat o rată de incidenţă a cazurilor depăşită, a fost restricţionat programul de funcţionare al restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, până la ora 22,00, iar sălile de jocuri de noroc le este interzisă activitatea cu publicul între orele 22,00 şi 06,00.
„Au fost verificate 189 de societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, obiective şi locaţii, cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse. Au fost legitimate peste 2.800 de persoane şi au fost verificate 259 de mijloace de transport. (…) În total, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 19.000 de lei”, se precizează în informarea IPJ Caraş-Severin.
Potrivit celui mai recent bilanţ, judeţul Caraş-Severin înregistrează patru cazuri noi de COVID-19.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro