Satelitul a trecut „în largul coastei de nord a Taiwanului” şi „resturi ale rachetei au căzut în zona de alertă”, a precizat această sursă, subliniind că aceste resturi nu au afectat „securitatea internă” a teritoriului.

Media de stat chineze au confirmat lansarea, duminică, a unui „nou satelit meteorologic” de la un centru spaţial situat în nordul Chinei, la orele locale 09:36.

Zona de excluziune maritimă, situată la circa 160 de kilometri de Taipei, prevedea o interdicţie de navigaţie între orele 09:00 (01:00 GMT) şi 15:00 (07:00 GMT), duminică, din cauza unei „posibile căderi de resturi de rachetă”, potrivit autorităţilor maritime din Fujian, provincia chineză situată vizavi de Taiwan.

Satelitul „va furniza servicii de prognoză meteorologică, de prevenţie şi de atenuare a catastrofelor, de răspuns la schimbările climatice şi de conservare ecologică”, potrivit agenţiei Xinhua.

Insula Taiwan a fost între 9 şi 11 aprilie obiectul unor manevre de încercuire din partea armatei chineze, pe fondul reizbucnirii tensiunilor dintre Taipei şi Beijing.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.