Printre cei vizaţi se numără şi medici veterinari, unii angajaţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, alţii care au atestat de liberă practică și care emiteau documente false în aşa fel încât carnea animalelor ucise să poată fi introdusă în circuit pentru consumul uman.

Conform anchetatorilor, activitatea grupului infracţional a început cu luna noiembrie a anului trecut.

„În mod uzual, una dintre persoanele bănuite, administrator al unei societăţi comerciale, ar fi achiziţionat cai de la diverse persoane, fără documentele legale, şi i-ar fi transportat, de asemenea, fără îndeplinirea condiţiilor de legalitate, către un abator din judeţul Braşov, unde animalele erau ucise, fără drept”, arată ancheta.

Falsificarea actelor se realiza cu ajutorul unui medic veterinar, animalele fiind ucise fără respectarea reglementărilor legale.

„La final, activitatea ilegală era legalizată prin certificatul emis în fals de medic, acesta confirmând prin ştampilă şi semnătură sănătatea animalelor, pe care le declara «bun pentru consumul uman»”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, miercuri, de Poliţia judeţeană Braşov.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că cinci medici veterinari, unii cu atestat de liberă practică, alţii angajaţi al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), sunt vizați de procurori.

Ciucă și Bode, acuzați că se înțeleg cu PSD fără să se consulte cu partidul, după scandalul pragului pentru abuz în serviciu, adoptat în Senat. „S-a făcut semnul cu degetul să votăm”
Recomandări
Ciucă și Bode, acuzați că se înțeleg cu PSD fără să se consulte cu partidul, după scandalul pragului pentru abuz în serviciu, adoptat în Senat. „S-a făcut semnul cu degetul să votăm”

Carnea animalelor ucise ilegal în abatorul din Braşov era trimisă în Italia, unde grupul infracţional avea o conexiune, în persoana unui cetăţean italian. Acolo, carnea era procesată şi pusă pe piaţă sub formă de prosciutto, consumatorii finali fiind italienii.

Marţi, procurorii şi poliţiştii au făcut 32 de percheziţii în judeţele Braşov, Sibiu, Covasna, Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Ialomiţa şi municipiul Bucureşti, la sediul unor instituţii, societăţi comerciale, dar și la domiciliile unor funcţionari publici, patroni de firme, dar și angajați ai acestora.

Autoritățile au deschis dosar penal pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, dare de mită, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, deturnarea licitaţiilor publice, uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, fals material în înscrisuri oficiale şi infracţiuni de spălare a banilor.

Unsprezece persoane au fost ridicate şi duse la audieri, în timp ce alte persoane au fost citate pentru a fi audiate.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
GSP.RO
După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Playtech.ro
GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Primele imagini cu Andreea Antonescu și fiica ei nou-născută. Ce nume neobișnuit a ales artista pentru micuță
Viva.ro
Primele imagini cu Andreea Antonescu și fiica ei nou-născută. Ce nume neobișnuit a ales artista pentru micuță
Steroizi produşi la un laborator din România, cu materie din China. Pastilele, vândute de antrenorii de fitness clienţilor, pot provoca boli grave
Observatornews.ro
Steroizi produşi la un laborator din România, cu materie din China. Pastilele, vândute de antrenorii de fitness clienţilor, pot provoca boli grave
Ana, fata care s-a sinucis după ce ar fi fost obligată să se prostitueze, era o elevă model. Ea și-a schimbat brusc comportamentul
Știrileprotv.ro
Ana, fata care s-a sinucis după ce ar fi fost obligată să se prostitueze, era o elevă model. Ea și-a schimbat brusc comportamentul
Motivul pentru care ți se zbate ochiul. Care este cauza și cum poți rezolva problema
FANATIK.RO
Motivul pentru care ți se zbate ochiul. Care este cauza și cum poți rezolva problema
Înşelătorie incredibilă în numele lui Becali! Metoda prin care s-au furat sume importante de bani: ”Bă, eşti nebun?”
Orangesport.ro
Înşelătorie incredibilă în numele lui Becali! Metoda prin care s-au furat sume importante de bani: ”Bă, eşti nebun?”
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Unica.ro
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață