Reuniune mondenă

Prima dezbatere televizată a celor trei premieri virtuali - Geoană, Stolojan, Tăriceanu, în ordinea alfabetică - a fost aşteptată cu interes. Mai ales că, în ultima lună, locotenenţii lor au dus o campanie stearpă, excelând în platitudini, în împăunări deşarte şi promisiuni bune de arhivat. Ca şi cele de acum 4, 8, 12, 16 sau 18 ani. Alegătorii sperau ca aceia ce fuseseră desemnaţi de partide drept candidaţi la fotoliul de prim-ministru să fie în stare de o analiză rece şi profesionistă a situaţiei actuale a ţării, de o evaluare judicioasă a resurselor şi posibi­lităţilor de rezistenţă în criza mondială şi de o expunere clară a priorităţilor, a politicilor econo­mice şi sociale ale partidelor reprezentate. Când colo, am avut parte de transmisia unei reuniuni cvasimondene, în care momentele vesele şi rela­xante (de la loz în plic, la dansuri de societate şi la audiţii folclorice) au alternat, ba au şi uzurpat tema anunţată. La puţinele întrebări (fie reciproce, cu câte un dram de strepezeală, fie extrase ca la exa­menul de şcoală generală), cei trei au răspuns cu fraze generale, cu câte un slogan, cu trimiteri la perspective deja depăşite de evoluţiile economice. Nici gazda, de altfel, n-a insistat, aşa că, la capătul zisei "dezbateri" alegătorii nu şi-au putut face o impresie cât de cât clară a ofertelor, a soluţiilor practice propuse de preopinenţi. Singurul lucru spus pe rând, cu toată gura, de cei trei, susţinuţi frenetic de suporterii aduşi în gradene, a fost că fiecare e ferm convins că el e salvarea României.