Rezultate finale BAC toamnă 2020. Notele finale au fost afișate. Doar unul din trei candidaţi a promovat

Comentează
Arhiva foto

Elevii nemulțumiți de rezultatele inițiale la Bacalaureat 2020 - sesiunea de toamnă au putut depune contestații, iar rezultatele finale au fost afișate azi, 5 septembrie, pe edu.ro.

UPDATE ora 14.00. Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie, a examenului naţional de bacalaureat 2020, după soluţionarea contestaţiilor, este de 34,1%, în creştere cu aproape un procent, în raport cu sesiunea august-septembrie 2019 (33,4%), potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei.

11.742 de candidați (cu 884 mai mulți, față de prima afișare a rezultatelor) au promovat examenul în această sesiune. Dintre aceștia, 7.543 de candidați provin din promoția curentă, iar 4.199 de candidați provin din promoțiile anterioare.

Rata de succes pentru promoția din anul școlar 2019 – 2020 a crescut la 36,4% (de la 34% - înainte de contestații), în timp ce pentru promoțiile anterioare, ponderea candidaților promovați este de 30,5% (27,8% înainte de soluționarea contestațiilor).

Au fost depuse 10.355 de contestații (12.482 în 2020). În cazul a 6.096 de lucrări, notele au fost modificate (prin creștere sau micșorare).

S-au prezentat 34.462 de candidați din totalul celor 42.747 de candidați înscriși. Un candidat a încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului, acest rezultat reprezintă o premieră. Candidatul face parte din promoția curentă. Din cauza unor fraude sau tentative de fraudă au fost eliminați 169 de candidați.

Media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

UPDATE ora 10.55. Rezultatele finale la Bacalaureatul 2020 au fost afișate la avizierle liceelor, dar și pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă, pe județe, potrivit edu.ro

  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă București
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Alba
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Arad
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Argeș
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Bacău
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă, Bihor
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Bistrița-Năsăud
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Botoșani
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Brăila
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Brașov
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Buzău
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Călărași
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Caraș-Severin
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Cluj
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Constanța
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Covasna
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Dâmbovița
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Dolj
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Galați
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Giurgiu
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Gorj
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Harghita
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Hunedoara
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Ialomița
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Iași
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Ilfov
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Maramureș
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Mehedinți
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Mureș
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Neamț
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Olt
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Prahova
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Sălaj
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Satu Mare
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Sibiu
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Suceava
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Teleorman
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Timiș
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Tulcea
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Vâlcea
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Vaslui
  • Rezultate Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă Vrancea

Rezultatele inițiale la Bacalaureat 2020, sesiunea de toamnă, au fost publicate pe 2 septembrie, iar contestațiile s-au putut face în aceeași zi, în intervalul orar 14:00-20:00. Contestaţiile au putut fi depuse de elevi în format fizic şi electronic.

Ministerul Educației Naționale a precizat că nota elevilor după depunerea contestațiilor poate fi mai mică sau mai mare decât cea iniţială.

În cazul lucrărilor notate iniţial între 4,50 – 4,99 sau al celor care au primit o notă mai mare sau egală cu 9,50, rezultatul final rămâne cel obţinut în urma contestaţiei. Restul vor primi o notă modificată în urma contestaţiei doar dacă aceasta diferă cu mai mult de 0,5 puncte de cea iniţială, potrivit Ministerului Educației.

Rezultatele finale la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2020 vor fi anonimizate

Exact cum s-a procedat și la prima sesiune a Bacalaureatului 2020, rezultatele finale ale elevilor la sesiunea de toamna a Bac 2020 vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare.

Astfel, nimeni nu va putea vedea numele niciunui candidat asociat cu o notă. Totul se va desfăşura pe baza unor coduri unice.

43.000 de candidaţi

s-au înscris la sesiunea de toamnă a Bac 2020. 25.000 de elevi sunt din promoţia 2019-2020, iar restul provin din promoţiile anterioare, potrivit ministerului Educaţiei.

În consecință, atât la avizier, cât şi pe pagina online a Ministerului Educației dedicată rezultatelor de la Bacalaureat 2020, vor apărea coduri în dreptul cărora vor fi afişate notele şi mediile obţinute. Fiecare candidat va avea la dispoziţie, în prealabil, codul corespunzător.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!