Richard Belzer a murit la vârsta de 78 de ani. Actorul era celebru pentru rolul detectivului John Munch pe care îl interpreta în serialul „Law & Order”.
Cuprins:
Marele actor și comediant Richard Belzer a murit duminică, 19 februarie. Anunțul trist a fost făcut de Bill Scheft, un vechi prieten de familie al acestuia, pentru CBS News, relatează tvmania.ro. Potrivit spuselor prietenului său, Richard Belzer s-a stins din viață înconjurat de familie în Beaulieu-sur-Mer, peninsula din sudul Franței.
„A avut o mulțime de probleme de sănătate, iar ultimele sale cuvinte au fost: «La naiba, nenorocitule!» (F**k you, motherfucker )”, a dezvăluit Bill Scheft pentru publicația citată. Cauza morții actorului nu a fost încă dezvăluită.
„Sunt atât de trist să aud de moartea lui Richard Belzer”, a scris pe Twitter, Laraine Newman, unul dintre colegii săi de la Saturday Night Live (SNL). „L-am iubit atât de mult pe tipul ăsta. A fost unul dintre primii mei prieteni când am ajuns la New York pentru SNL. Obișnuiam să ieșim la cina în fiecare săptămână la Sheepshead Bay pentru homar. A fost unul dintre cei mai amuzanți oameni vreodată”, a mai spus Newman.
I'm so sad to hear of Richard Belzer's passing. I loved this guy so much. He was one of my first friends when I got to New York to do SNL. We used to go out to dinner every week at Sheepshead Bay for lobster. One of the funniest people ever. A master at crowd work. RIP dearest. pic.twitter.com/u23co0JPA2
— Laraine Newman (@larainenewman) February 19, 2023
Richard Belzer și-a început cariera în actorie în anul 1974, atunci când a jucat în filmul „The Groove Tube”. De asemenea, el a apărut și în câteva episoade din „Saturday Night Live”. Rolul pentru care actorul a devenit celebru este cel al detectivului John Munch din serialul „Homicide: Life on the Street” din 1993 până în 1999. Belzer a continuat rolul din seria „Law & Order”, apărând în primul episod al serialului în 1993. „Law & Order: Special Victims Unit” a debutat în 1999, rolul principal al lui Belzer a durat până în 2016 – 326 de episoade, potrivit IMDb.
Actorul Richard Belzer a mai avut roluri secundare în filme precum Fame, Café Flesh, Night Shift și Scarface.
FOTO: Hepta