Preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a spus că se constată că de la apelul nominal până la primul vot au mai plecat parlamentari din sală, ‘inclusiv liderul deputaţilor PDL Mircea Toader’, şi a suspendat şedinţa, scrie Agerpres. Pe ordinea de zi a şedinţei figura şi ridicarea imunităţii fostului ministru al Mediului, deputatul UDMR Laszlo Borbely.Numele ministrului Mediului, Laszlo Borbely, apare într-un dosar de trafic de influenţă instrumentat de procurorii DNA Oradea, liderul UDMR fiind suspectat că ar fi favorizat un om de afaceri din Târgu-Mureş să obţină mai multe contracte cu o instituţie aflată în subordinea ministerului şi să primească mai repede plăţile pentru contractele aflate în derulare. În schimb, ministrul ar fi beneficiat de renovarea unui apartament pe banii firmei omului de afaceri. Intermedierea afacerii, estimată la 20.000 de euro, ar fi fost făcută de unul dintre consilierii personali ai ministrului, Szepessy Szabolcs, originar tot din Târgu-Mureş.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro