Peste 25.000 de acţiuni de descurajare

Cert este că tot mai mulţi elevi, chiar de la primele clase ale ciclului şcolar, îşi rezolvă conflictele pe care le au cu colegii lor în sălile de curs sau pe coridoarele unităţilor de învăţământ.
Puştii profită din plin de lipsa supravegherii atât din partea cadrelor didactice, cât şi a paznicilor angajaţi de şcoli şi transformă locul în care ar trebui să înveţe în adevărate ringuri de box.
Când nu se ajunge la bătaie, sunt situaţii în care se fură între ei. Toate aceste aspecte apar într-o statistică a Poliţiei Române care, ieri, şi-a prezentat bilanţul pentru 2014.
Şeful instituţiei, chestorul Petre Tobă, a precizat că 91% din infracţiunile comise de elevi au loc în incinta şcolilor.
Anul trecut, poliţiştii de la Ordine Publică au făcut nu mai puţin de 27.177 de acţiuni preventive în apropierea unităţilor de învăţământ, tocmai pentru a-i descuraja pe micii infractori.

12.000 de femei, bătute de parteneri

Şi în sânul familiilor bătăile au ajuns să fie la ordinea zilei. 12.000 de femei cad pradă anual violenţei domestice. Dintre acestea, peste 200 sfârşesc prin a fi ucise, pentru că nu au curajul să-şi părăsească partenerii de viaţă.
Fie că nu vor ca pruncii lor să crească fără tată, fie de ruşine sau de frică, victimele se complac şi îndură bătăile ani la rând. Pentru ele există, în toată ţara, centre speciale în care pot fi găzduite împreună cu copilaşii lor. (Monica Stan)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.