De asemenea, Moldovan a precizat că studiile pe care se bazează utilizarea ivermectinei sunt deocamdată „inconsistente” din punct de vedere ştiinţific.

„Practic, ivermectina este un medicament antiparazitar folosit atât în uz uman, cât mai ales în uz veterinar. Ca utilizare umană se recomandă mai ales sub forma unor creme, în tratamentul acneei rozacee, de exemplu, astfel încât nu este un medicament actualmente care să dovedească eficienţa în tratamentul infecţiei COVID”, a declarat Andreea Moldovan.

Studiile pe care se bazează utilizarea ivermectinei sunt deocamdată inconsistente, pot să spun, din punct de vedere ştiinţific. Şi considerăm că este un risc de a folosi astfel de medicamente care încă nu au fost testate şi considerate sigure şi eficiente în tratamentul COVID.

Andreea Moldovan, secretar de stat la Ministerul Sănătății:

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a avertizat, miercuri, că toate produsele medicinale veterinare care conțin ivermectină sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale,
asupra oamenilor putând avea efecte grave.

La rândul său, ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că a cerut Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale o opinie cu privire la folosirea ivermectinei în tratamentul anti-COVID-19.

Cazul ministrului Cîmpeanu lansează o modă în cultura lumii: orice autor își poate ceda sau vinde opera cuiva care o semnează și devine noul autor
Recomandări
Cazul ministrului Cîmpeanu lansează o modă în cultura lumii: orice autor își poate ceda sau vinde opera cuiva care o semnează și devine noul autor

Speculații privind utilizarea Ivermectinei în tratarea COVID-19 datează de la mijlocul anului trecut. Primele cercetări pe subiect au apărut în Australia, unde studiile de laborator au arătat că acesta ar fi eficient în a inhiba receptorii virusului și a-l împiedica să se multiplice în organism. 

Ulterior, în SUA, la începutul lunii decembrie, au fost publicate o serie de studii care argumentează că Ivermectina, luată la începutul bolii, până ca infecția cu SARS-COV-2 să se agraveze, ar reduce șansele pentru crearea unei forme severe. 

Specialiștii sunt însă unanimi când afirmă că este prea devreme de tras o concluzie, pentru că studiile efectuate sunt momentan doar observaționale și pe eșantioane irelevante. 

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
GSP.RO
Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
Camilla L-A PĂRĂSIT pe Charles! SCANDAL URIAŞ în Familia Regală, Regina consoartă nu a mai rezistat
Playtech.ro
Camilla L-A PĂRĂSIT pe Charles! SCANDAL URIAŞ în Familia Regală, Regina consoartă nu a mai rezistat
Șoferul Anamariei Prodan rupe tăcerea și spune tot adevărul despre bătaia dintre impresară și Reghecampf: 'Am fost...'
Viva.ro
Șoferul Anamariei Prodan rupe tăcerea și spune tot adevărul despre bătaia dintre impresară și Reghecampf: 'Am fost...'
Ana Maria, o româncă de 23 de ani, ucisă în bătaie de un client din Austria. Tânăra din Constanța nu a mai ieșit vie din apartamentul bărbatului care i-a devenit călău
Observatornews.ro
Ana Maria, o româncă de 23 de ani, ucisă în bătaie de un client din Austria. Tânăra din Constanța nu a mai ieșit vie din apartamentul bărbatului care i-a devenit călău
Cine va fi selecționerul României după rușinea din Nations League. Burleanu: „Asta e propunerea mea!”
Știrileprotv.ro
Cine va fi selecționerul României după rușinea din Nations League. Burleanu: „Asta e propunerea mea!”
Cele şase zodii care vor fi lovite de valul schimbării în luna octombrie. Pot începe o viaţă nouă
FANATIK.RO
Cele şase zodii care vor fi lovite de valul schimbării în luna octombrie. Pot începe o viaţă nouă
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Orangesport.ro
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Horoscop 29 septembrie 2022. Berbecii vor simți nevoia să fie mai calmi, mai eleganți și mai delicați în gesturi și în alegerea cuvintelor
HOROSCOP
Horoscop 29 septembrie 2022. Berbecii vor simți nevoia să fie mai calmi, mai eleganți și mai delicați în gesturi și în alegerea cuvintelor
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?