Operațiunea de relocare a început pe 19 mai și se va încheia astăzi, 7 iunie. Complexul Huayanli, situat în Zhangyuan, este mutat cu un ritm mediu de 10 metri pe zi.

 

Construit între anii 1920 și 1930, complexul Huayanli este format din trei corpuri din cărămidă și lemn. Relocarea temporară a fost inițiată pentru a permite construirea unui spațiu subteran de trei etaje sub Zhangyuan, care este unul dintre cele mai mari și mai bine conservate ansambluri shikumen din Shanghai, cu o istorie de peste 140 de ani, conform International Services Shanghai.

Construcția subterană, cu o suprafață de peste 53 000 de metri pătrați, va găzdui spații culturale și comerciale, va oferi peste 100 de locuri de parcare și va facilita legăturile între liniile de metrou 2, 12 și 13.

Echipa care se ocupă de relocare a recurs la tehnologii avansate, inclusiv mini-roboți pentru lucrările de fundație pe piloți. Roboții, care se deplasează singuri și au un gabarit redus, pot fi controlați de la distanță pentru a pătrunde prin spații înguste, permițând efectuarea lucrărilor în interiorul structurilor istorice.

Cazul bărbatului răpit pe stradă în Timișoara pentru a fi forțat să cerșească la Cluj-Napoca. Fugise de abuzatori din Franța în România
Recomandări
Cazul bărbatului răpit pe stradă în Timișoara pentru a fi forțat să cerșească la Cluj-Napoca. Fugise de abuzatori din Franța în România

Mai mult, au fost create schițe 3D detaliate pentru ca posibilele probleme să fie identificate. În plus, echipa a dezvoltat roboți cu brațe mecanice pliabile care pot opera în spații cu o lățime mai mică de 1,2 metri.

„Am proiectat mai multe trasee de transport curbe pentru îndepărtarea solului, implementând un sistem de tip linie de asamblare cu macarale pe șine și benzi transportoare pentru a reduce la minimum întreruperile, menținând în același timp o eficiență ridicată”, a explicat Zhang Yi, directorul general al companiei de construcții de renovare urbană a Shanghai Construction No 2 (Group).

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.