O româncă în vârstă de 49 de ani a fost bătută de un șofer de camion de origine bulgară care i-a promis că o va duce acasă, în România. Bărbatul i-a făcut avansuri sexuale, însă femeia le-a refuzat, apoi a jefuit-o, furându-i geanta.
Șoferul din Bulgaria, în vârstă de 41 de ani, este acum acuzat de jaf și tentativă de viol. El a fost arestat în noaptea de 30 septembrie de către agenții de poliție din Ancona și transferat la închisoarea din Montacuto, scrie rotalianul.com.
Femeia a fost găsită de personalul medical de pe ambulanță în zona portului din Ancona. Ea a fost transportată, ulterior la spital, unde medicii au constatat că avea mai multe vânătăi pe brațe și hemoragie nazală.
Conform declarațiilor femeii, aceasta a făcut autostopul pentru a merge în România, iar camionul bulgar s-a arătat disponibil să o ajute. La scurt timp după ce femeia a urcat în camionul său, șoferul i-a propus însă să facă sex, de aceea între cei doi, potrivit reconstituirii efectuate de poliție, a izbucnit o ceartă. Femeia a fost luată apoi la palme, după care bărbatul i-a smuls poșeta din mână. Geanta a fost găsită mai târziu de polițiști în cabina tir-ului.
Bulgarul neagă toate acuzațiile.
FOTO: EPA