Totuşi, autorităţile au precizat că îşi rezervă dreptul de a redeschide investigaţia, dacă vor apărea noi probe, relatează Reuters.

Incidentul a avut loc la baza navală HM Clyde, situată pe coasta de vest a Scoţiei, care găzduieşte flota de submarine nucleare a Marii Britanii. Poliţia Scoţiei a reţinut joi un bărbat iranian de 34 de ani şi pe femeia română, suspectându-i de tentativă de pătrundere ilegală în zona de securitate.

Aceştia urmau să fie prezentaţi luni în faţa Tribunalului din Dumbarton, potrivit unui comunicat al poliţiei.

Cu toate acestea, femeia a fost eliberată, iar procurorii scoţieni au decis să nu continue cazul împotriva ei „în acest moment”. În acelaşi timp, bărbatul iranian a fost eliberat din arest preventiv, ancheta împotriva sa rămânând deschisă.

„A fost eliberat din arest preventiv în aşteptarea unor anchete suplimentare şi nu a compărut în faţa instanţei”, se arată în comunicatul Procuraturii Scoţiei, citat de Reuters.

Incidentul survine într-un context geopolitic tensionat, la trei săptămâni după escaladarea conflictului dintre SUA şi Israel împotriva Iranului. Deşi Marea Britanie nu a fost implicată direct în atacuri, forţele sale armate au interceptat rachete şi drone iraniene în regiunea Golfului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.