Tribunalul penal din Roma a respins, luni, cererea romancei Doina Matei de a fi judecata in stare de libertate. Ea a omorat-o pe Vanessa Russo, o tanara asistenta medicala italianca, infigandu-i umbrela in ochi. Procuratura a dezvaluit, ieri, ca Vanessa fusese dependenta de droguri si ca se trata luand pastile de metadona. Acest fapt ar putea sa usureze situatia in care se afla Doina Matei.
Desi avocatii italieni ai romancei s-au luptat ca aceasta sa fie judecata in libertate, magistratii au apreciat ca Doina Matei reprezinta un pericol public. Mai mult, reactia publicului italian ar fi fost una fara precedent daca romanca ar fi fost eliberata.
Vanessa avea tulburari de comportament
Astfel, ea va ramane in arest si va comparea in fata judecatorilor sub acuzatia de omor din culpa.
Totusi, dezvaluirile conform carora Vanessa Russo avea tulburari de comportament din cauza nevoii de droguri ar putea-o ajuta pe romanca in proces.
Conform presei italiene, Doina Matei ar putea beneficia de schimbarea incadrarii juridice: de la omor din culpa sa se ajunga la verdictul ‘nevinovat’ pentru ca a fost legitima aparare, italianca fiind de fapt agresoare. Pana atunci insa, Doina Matei ramane in centrul de detentie Rebibbia, unde va fi vizitata in curand de consulul Romaniei in Italia, Cornel Visoiu, care a depus o cerere oficiala in acest sens, a informat, ieri, cotidianul ‘La Repubblica’.
Contrar asteptarilor, complicea ucigasei, minora Beatrice Ispas, in varsta de 17 ani, a ramas in inchisoare. Judecatorul tribunalului pentru minori din Roma a plecat in concediu si va relua cazul luni. Disperata, mama fetei a amenintat ca intra in greva foamei si isi da foc in fata Consulatului roman de la Roma.