Propunerea actuală prevede acordarea lunară a unor tichete în valoare de 71 de lei. Ministrul a declarat: „Valoarea la care este gândit actul normativ în acest moment, dar repet, şi azi, şi mâine vor mai fi întâlniri pe acesta şi sigur aici este şi o componentă de impact financiar, valoarea la care colegii noştri au făcut în momentul acesta propunerea de act normativ este de 71 de lei pe tichet, acordat lunar”.

Simona Bucura-Oprescu a explicat că proiectul se află într-o „fază matură”. Ministerul Muncii colaborează cu Ministerul Energiei, STS, Poșta Română și ANPIS pentru finalizarea acestuia.

„Astăzi când discutăm suntem într-o fază matură cu privire la tichetele de energie, fiindcă obiectivul pe care noi, Ministerul Muncii, îl avem, având în vedere că noi suntem cei care ne ocupăm de protejarea consumatorilor vulnerabili, de cei care ar putea fi în sărăcie energetică, obiectivul nostru este ca după 1 iulie, când nu vom mai avea plafonare, să venim cu o variantă care să îi ajute în continuare pe români să-şi mențină posibilitatea de a-şi plăti facturile la energie”, a declarat ministrul.

Ministrul muncii intenționează să finalizeze actul normativ în zilele următoare și să-l supună dezbaterii publice. Obiectivul este ca noul guvern să aprobe măsura până la 1 iulie.

Drama unui român după internarea la sanatoriu, în Techirghiol. Fractura provocată de kinetoterapeut, „pedepsită” cu daune morale de 100.000 de lei
Recomandări
Drama unui român după internarea la sanatoriu, în Techirghiol. Fractura provocată de kinetoterapeut, „pedepsită” cu daune morale de 100.000 de lei

„În zilele următoare intenţia noastră este de a finaliza acest act normativ şi de a veni cu acesta în transparenţă astfel încât imediat ce noul guvern va fi învestit să dăm posibilitatea ca până în 1 iulie actul normativ să fie aprobat de Guvern”, a adăugat Simona Bucura-Oprescu.

Vezi Rezultate BAC 2025 – notele la Bacalaureat 2025 au fost afișate! Cum depui contestație la BAC 2025 – model contestație!


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.