Potrivit ministrului Mediului, Laszlo Borbely, Legea picnicului e în prezent în Parlament, urmând să fie votat în următoarele săptămâni. Practic, anul acesta va fi ultimul în care ziua de 1Mai grătarele vor mai sfârâi la marginea padurilor sau pe malul lacurilor fără nici un fel de restricţii.
Scopul legii este prevenire, reducere şi eliminare a impactului negativ asupra mediului şi asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic. Proiectul presupune interzicerea desfăşurării picnicurilor pe spaţiile verzi publice, cu excepţia zonelor amenajate în acest sens.
Administratorii acestor spaţii de picnic vor fi obligaţi să le delimiteze clar, să puna la dispoziţia cetăţenilor locuri speciale pentru aprins focul, containere de colectare selectivă a deşeurilor, precum şi toalete ecologice. Cei care vor merge la picnic vor trebui, printre altele, să arunce deşeurile în containerele amenajate şi să păstreze liniştea, ordinea şi curăţenia.
Orice nerespectare a prevederilor Legii Picnicului va fi sancţionată cu amenzi între 100 şi 50.000 de lei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
FANATIK.RO
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI