Cei doi români ar face parte dintr-o grupare care jefuiește femei bătrâne. Trei conaționali au ajuns deja în spatele gratiilor, iar unul dintre ei a fost condamnat la doi ani de închisoare. Alți doi sunt însă de negăsit. Gruparea infracțională a jefuit cel puțin 13 femei bătrâne din mai multe orășele din Norvegia.
Anna Mary Midtskog, în vârstă de 88 de ani, a fost jefuită în toamna anului trecut. Ea se afla într-un magazin, când a căzut în capcana unui infractor român. “Era un bărbat în fața mea, care a răsturnat mai multe iaurturi pe podea. L-am ajutat să curețe”, a explicat bătrâna. Când a ajuns la casă, Mary Midtskog a realizat că portofelul ei, în care se aflau echivalentul a 160 de euro, a dispărut. Imediat, femeia a alertat autoritățile. “Nu mai simt că sunt în siguranță”, a mărturisit femeia, pentru emisiunea norvegiană. După acest incident, femeia se teme să mai meargă în magazine, fără să fie însoțită.
Bătrâna este doar una dintre victimele românilor. De fiecare dată, aceștia căutau magazine în orășele norvegiene, iar apoi furau portofelele bătrânelor. Aplicau aproape mereu același plan.
“Ținta lor o reprezintă persoanele bătrâne, vulnerabile, lipsite de apărare, care nu pot să se protejeze”, a declarat ofițerul Hilde Gustafson, unul dintre cei trei polițiști care lucrează la ancheta împotriva românilor.
Infracțiunile românilor au ieșit la iveală una câte una. Victimele lor: persoane cu vârste cuprinse între 70 și 88 de ani, din toată Norvegia. Unii dintre ei au pierdut mii de euro, după ce au fost prăduiți. Și deși statisticile arată că jafurile precum acestea sunt în scădere în Norvegia, grupări infracționale precum cea a românilor vin tot mai des în Norvegia, mai scriu jurnaliștii de la tv2.no. Un lucru este cert, notează ei. Cât timp se află în țara nordică, ei reușesc să strângă o sumă frumușică de bani. Jefuiesc câteva persoane, apoi pleacă spre un alt oraș. Infractorii au fost suprinși de camerele de supraveghere cum își schimbă ținutele, poartă pălării și ochelari, pentru a fi mai greu recunoscuți.
Vezi AICI imagini cu românii, suprinse de camerele de supraveghere
Cazurile în care ar fi implicați românii:
29 octombrie: O femeie în vârstă de 77 de ani a rămas fără portofelul său, în care avea 130 de euro.
29 octombrie: În aceeași zi, dar într-un alt magazin, o femeie în vârstă de 88 de ani a rămas fără cei 160 de euro care erau în portofel.
30 octombrie: O bătrână de 80 de ani a pierdut 1.080 de euro din cauza românilor
30 octombrie: O femeie de 80 de ani a pierdut portofelul cu 206 euro. Ulterior, ea a rămas fără de 544 de euro de pe cardul care, cel mai probabil, a fost clonat.
30 octombrie: O femeie în vârstă de 78 de ani a pierdut portofelul cu 30 de euro, iar apoi a fost deposedată 700 de euro de pe card.
31 octombrie: Bătrână în vârstă de 79 de ani este jefuită de portofelul în care avea 104 euro
31 octombrie: O bătrână în vârstă de 85 de ani este jefuită de portofelul în care avea 130 de euro, iar ulterior este deposedată de 1077 de euro.
2 noiembrie: O femeie în vârstă de 84 de ani rămâne fără portofel
2 noiembrie: O bătrână în vârstă de 77 de ani este jefuită de portofel, în care avea 217 euro.
Pe 4 noiembrie, infractorii au plecat din Norvegia. Au ajuns în Suedia și în Finlanda, unde și-au continuat seria de jafuri. Suspecții sunt anchetați în alte patru cazuri de poliția finlandeză.
Românii au furat peste 5.000 de euro de la bătrâne
Ei au revenit însă, pe 18 noiembrie, înapoi în Norvegia. Cei doi români nu mai erau singuri, ci însoțiți de un cuplu. O zi mai târziu au început din nou jafurile. Pe 19 noiembrie alte două femei, în vârstă de 79 și 69 de ani, rămân fără portofel. În aceeași zi, o femeie este deposedată de 980 de euro.
În luna aprilie, trei români au fost arestați în legătură cu aceste jafuri. Unul dintre ei, în vârstă de 38 de ani, a fost însă eliberat, deoarece autoritățile nu aveau suficiente dovezi împotriva lui. O femeie, în vârstă de 40 de ani, a fost însă condamnată la 45 de zile în închisoare. Ulterior, ea a a fost deportată în România și a primit o interdicție de doi ani de a mai intra în țara nordică.
Totodată, al treilea român arestat și-a recunoscut vinovăția și a fost condamnat la închisoare. El a afirmat în fața instanței că a venit în Norvegia pentru a-și găsi un loc de muncă să-și ajute soția și cei trei copii din România.
Cazul românilor, prezentat la o emisiune populară din Norvegia
Doi români sunt însă căutați în continuare de autoritățile norvegiene. Unul dinte ei are aproximativ 30 de ani, iar celălalt are aproximativ 40 de ani. Potrivit sursei citate, aceștia se deplasează cu un vehicul marca Peugeot, cu numele de înmatriculare din Danemarca. Cazul lor a fost prezentat în cadrul emisiunii, în speranța că cineva îi va recunoaște și va oferi informații autorităților. De astfel, câteva cazuri au fost rezolvate în urma ponturilor primite din partea telespectatorilor.
Cei care știu informații despre cei doi sunt rugați de jurnaliștii norvegieni să trimită un mail la adresa astednorge@tv2.no
Emisiunea numită “Åsted Norge” este vizionată în medie de 550.000 – 600.000 de oameni. Pe lângă prezentator, în studio mai sunt prezenți și un fost detectiv specializat în omoruri, Asbjørn Hansen, un fost detectiv specializat în violențe și crime de natură sexuale, Hanne Kristin Rohde, precum și unul dintre cei mai cunoscuți avocați norvegieni de apărare, John Christian Elden.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/09/emisiune-Norvegia-620x405.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5c6c07706d38703607c6755019115dc9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_138034c9234520d94c51f6fcf8a2fb60.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bd1f78fa0f044cd6cff4b63cf32bd566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_26b1522d7783207b3fb2d471d6dfe652.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a84317316f8c09e9832e98e3fcb57bc0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_62116893917111ef5b9b76a44f8ea1b7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d098ed2232949e23fdae0adabad94b49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_df598a7baab3260d9870e928b18b6cf8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_87775f205cd1ed9fb9c48478983bd359.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_599c4257a6784c1e950ecb237f3001a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_50eded19d5e7ffff33cc1eaa2dbd1c7e.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_fdebf8c7db0bdc05a0735a4d4934e312.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d24fab5217800638fb12bf23ef2166fe.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_fb22d63891c51362d65da37702e1317b.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_89a291af90479cd0cb287615464a303c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_7e94d5fdc638a309ea74ffac354ea4aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hepta4811400.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alimente.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dumbo-marius-alexandru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/heidi-klum-cannes.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a67c21e06aecf7a266a86f11ad8db9d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0518049c70eaeb0d7d4330ae56c7664f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/masina-de-lupta-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/antalya-kaleici-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pacientii-romani-la-coada-europei-medicamente-inovatoare--foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bine-pentru-tine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/medicamente.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mesaje-de-constantin-si-elena.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/05/sfintii-constantin-si-elen-e1526724680145.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/inaltarea-domnului-2025-traditii-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-familie-mama-tata-nou-nascut.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/persoane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bucati-metalice-obiect-zburator-neidentificat-plaja-eforie-nord-21-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/acte-semnate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consultari-partide-politice-cotroceniinquamphotosoctavganea-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.