România a primit miercuri dimineață a treia tranșă de 150.150 de doze de vaccin anti-COVID-19, de la Pfizer și BioNTech. Cele mai multe vaccinuri vor merge la Institutul Cantacuzino, iar restul ajung la centrele de vaccinare din țară, potrivit unui comunicat de presă trasmis de Comitetul Național de Coordonare a Activităților.
Dozele de vaccin au venit pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, iar serul a fost transportat în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, iar cele 150.150 de doze vor fi distribuite după cum urmează:
Cea de-a doua tranșă de vaccinuri a sosit în România la 29 decembrie 2020. Din cele 140.400 de doze, s-au distribuit 80.935, din care numai astăzi, 6 ianuarie, 13.925 de doze, către direcțiile de sănătate publică județene și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, după cum urmează: DSPM București, DSP Alba, DSP Arad, DSP Argeș, DSP Botoșani, DSP Bihor, DSP Caraș-Severin, DSP Cluj, DSP Covasna; DSP Galați; DSP Ilfov; DSP Sălaj; DSP Suceava, DSP Timiș, DSP Vâlcea.
Centrele de vaccinare din țară vor utiliza atât dozele primite în cea de-a doua tranșă, cât și în cea de-a treia tranșă, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și Centrele regionale de depozitare.
Procesul de vaccinare se desfășoară în prezent conform Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, pentru personalul prevăzut în Etapa I de vaccinare din domeniile sănătății și social – sistem public și privat.
Foto: Hepta