Tribunalul Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg, a apreciat că, deşi România a adoptat în 2013 o lege nouă pentru a le permite persoanelor ale căror bunuri au fost naţionalizate să obţină o restituire sau o despăgubire, „mecanismul de restituire rămâne insuficient de operaţional şi omogen", informează AFP, citată de Agerpres.
În 2017, CEDO a fost sesizată de 53 de cetăţeni români care au obţinut, fiecare, o hotărâre definitivă în favoarea lor, privind emiterea unui titlu de proprietate sau acordarea unei indemnizaţii pentru terenuri confiscate în timpul regimului comunist din perioada 1945-1989.
„În pofida acestor decizii, niciunul dintre reclamanţi nu a primit un titlu de proprietate sau nu a fost repus în posesia bunurilor sale. Unii dintre ei au afirmat că au fost despăgubiţi insuficient", a indicat CEDO într-un comunicat de presă.
Această „neexecutare prelungită a deciziilor adoptate de instanţe judecătoreşti" şi „lipsa unui recurs efectiv în această privinţă" au dus la „impunerea reclamanţilor a unei poveri individuale excesive", a conchis CEDO.
„Curtea consideră crucial ca România să continue să depună eforturi de a-şi conforma legislaţia şi practica concluziilor la care ajuns Curtea în prezenta hotărâre şi jurisprudenţei sale pertinente", a precizat CEDO.
România a fost condamnată să le plătească reclamanţilor sume de până la 10.000 de euro pentru daune morale.
FOTO: Hepta