„La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 19 august a.c., o hotărâre privind acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, pentru Republica Coreea, în vederea gestionării epidemiei de COVID-19.”, a anunțat Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.

Transportul se asigură, după caz, de către partea coreeană sau de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională Tarom, și va fi coordonat de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, autoritățile coreene și Comisia Europeană, după caz, mai arată instituția.

1,8 milioane de doze au fost vândute

Pe fondul scăderii dorinței de vaccinare în România, România a decis să vândă sau să doneze un număr important din dozele care i-au revenit.

Pe 5 august, Ministerul Sănătății a anunțat că 1.299.200 de doze de vaccin AstraZeneca a fost oferite ca ajutor umanitar pentru Tunisia, Egipt, Albania și Vietnam.

La 3 iulie, România a vândut 700.000 de doze de vaccin Irlandei. La finalul lunii iunie, România a vândut Danemarcei 1,1 milioane de doze de vaccin Pfizer, pe fondul interesului scăzut pentru vaccinare din țara noastră.

Cum au ajuns piața și supermarketul jucători politici. Florin Dumitrescu, antropolog: „Echipa lui Georgescu instrumentalizează un tip de naționalism banal” | Interviu
Recomandări
Cum au ajuns piața și supermarketul jucători politici. Florin Dumitrescu, antropolog: „Echipa lui Georgescu instrumentalizează un tip de naționalism banal” | Interviu

De asemenea, au fost donate, în ultimele luni, în Republica Moldova peste jumătate de milion de doze, iar către Ucraina au plecat 100.800. Argentina a primit de la România 30.000 de doze, iar Serbia, 50.400.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Libertateapentrufemei.ro
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Ajutorul nesperat primit de Kremlin: Trump face treaba Rusiei și taie Europa în bucăți distrugând alianțele Occidentale
Adevarul.ro
Ajutorul nesperat primit de Kremlin: Trump face treaba Rusiei și taie Europa în bucăți distrugând alianțele Occidentale
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
S-au dublat şansele ca un asteroid să lovească Pământul în 2032. Are forţa de a distruge complet un oraş
Observatornews.ro
S-au dublat şansele ca un asteroid să lovească Pământul în 2032. Are forţa de a distruge complet un oraş
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane
HOROSCOP
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI