Mănăstireanu a precizat că, după primirea alertei, inspectorii sanitar-veterinari s-au dus la unitatea incriminată pentru a face ancheta privind carnea de curcan care a plecat la export intracomunitar.

Vicepreședintele ANSVSA a mai spus că după finalizarea anchetei se poate spune unde a ajuns carnea de curcan despre care există suspiciuni că ar avea reziduuri de antibiotic.
El a precizat că în momentul în care suspiciunea este transmisă prin Sistemul Rapid de Alertă, întreaga cantitate de carne suspectată este retrasă de la vânzare.

Mănăstireanu a mai spus că inspectorii sanitar-veterinari vor preleva probe care vor fi trimise la laborator, iar în patru-șapte zile s-ar putea anunța rezultatele testelor și verificărilor făcute.

Exporturile de carne de cal și de vită au scăzut dramatic

Exporturile de carne de cal și de vită tranșată au scăzut dramatic în urma scandalului internațional al cărnii de cal în care a fost implicată și România, deși s-a dovedit că fermele autohtone nu au indus consumatorii în eroare.

„Vânzările de carne de cal, câte erau ele, 6.000 – 7.000 de tone, nu ne așteptăm să se mai producă anul acesta. Sunt bani de care agricultura avea nevoie. Carnea de vită tranșată nu se mai exportă. Fiecare își pune întrebarea: dacă este carne de cal? Asta cu toate că vina nu a fost a noastră. În acest moment carnea de vită tranșată din România nu se mai exportă aproape deloc”, a declarat marți președintele Federației Naționale Pro Agro, Alexandru Jurconi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.