După cum se vede, ruşii vor să ia sub control, în totalitate, zona de nord-vest a Mării Negre, prin orice formă, intenţia lor vădită fiind să alipească inclusiv Transnistria. Vizate sunt Ucraina, din care au rupt deja Crimeea, şi Republica Moldova. Acest proiect se loveşte însă de poziţia strategică a ţării noastre, membră NATO, exact în această zonă.
Ce au făcut ruşii în acest context: au pus tunurile presei promoscovite pe noi. Mai întâi, ne-au făcut invitaţia otrăvită, prin intermediul lui Vladimir Jirinovski, de a rupe Ucraina împreună şi de a o împărţi între noi.
Apoi au lansat ştirea că România ar masa trupe şi armament greu la graniţa cu Ucraina, pentru a o invada, publicând şi o poză cu tunuri româneşti duse la exerciţiile anuale de tragere din poligonul de la Capul Midia. Ulterior, au reinventat o informaţie mai veche, lansată tot de ei, conform căreia la Deveselu vor fi aduse rachete nucleare care vor fi orientate spre Rusia, iar ei, ruşii, ar avea astfel pretextul pentru a lovi cu rachetele lor România
A început «al doilea război rece»
Atacurile mediatice asupra României se petrec pe fondul sancţiunilor economice pe care Statele Unite le-au impus Rusiei, respectiv blocarea conturilor occidentale ale unor apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin şi ale unor companii ruseşti. Moscova, la rândul ei, a anunţat că va închide magazinele americane de tip fastfood de pe teritoriul Rusiei.
“Am intrat într-o nouă realitate care se numeşte «al doilea război rece ». Este vorba de o realitate ce se caracterizează printr-un nou tip de relaţii ce se bazează pe sancţiuni, contra-sancţiuni şi tentative de a-i aduce prejudicii adversarului”, a declarat Fedor Lukianov (foto), preşedintele Consiliului rus pentru politica externă şi de apărare.