Premierul Calin Popescu Tariceanu, flancat de ministrul apararii, Teodor Atanasiu, a avut ieri o “misiune imposibila”. Ei l-au infruntat pe presedintele Traian Basescu in CSAT si au incercat sa-l convinga ca e cazul sa ne retragem trupele din Irak. Fara succes insa.


“Decizia CSAT este de mentinere a trupelor in Irak, la potentialul stabilit cu aliatii”, a anuntat presedintele Traian Basescu, ieri, dupa sedinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Singurii care s-au opus au fost chiar initiatorii ideii, premierul Calin Popescu Tariceanu si ministrul apararii, Teodor Atanasiu. Seful statului i-a acuzat pe cei doi ca nu au fost in stare sa isi argumenteze in nici un fel dorinta de retragere a militarilor romani din Irak, fiind nepregatiti pe acest subiect. “Am solicitat initial sa prezinte o analiza a efectelor politice ale retragerii. Nu a fost facuta. Am solicitat analiza efectelor in cooperarea militara a Armatei Romane cu armatele straine. Nu a fost facuta”. Cei doi nu au discutat, potrivit lui Basescu, nici cu partenerii militari din NATO, dar nici in Guvern.

Presedintele l-a trimis pe Atanasiu sa-si faca temele


Presedintele s-a aratat revoltat si de faptul ca atasatilor militari ai Romaniei in strainatate li s-a cerut inca de joi sa anunte retragerea trupelor si a solicitat “blocarea acestui ordin”. Supararea presedintelui nu s-a oprit aici. Ieri dimineata el a intrerupt sedinta CSAT deoarece Atanasiu (foto medalion) nu a adus documentul prin care Romania stabileste ce forte militare si mijloace va pune la dispozitia NATO anul viitor. Ministrul a fost trimis “acasa”, iar sedinta s-a reluat dupa o ora. Presedintele a negat insa ca ar fi cerut demisia ministrului apararii: “Obiectivul meu e mentinerea consecventei pe linia de politica externa, nu cererea de revocare. Aceasta analiza trebuie facuta la nivelul guvernului”.

La scurt timp, liberalii i-au dat replica presedintelui, intr-o conferinta de presa la partid. “Presedintele a facut o eroare incercand sa mentina trupele in Iark. Este o decizie cel putin nepopulara. Prin decizia CSAT nu am facut decat sa amanam aceasta tema”, a declarat premierul Tariceanu. El a subliniat faptul ca propunerea liberala nu constituie in fond decat invitatia la o dezbatere si reprezinta “o atitudine”.

Din pacate pentru Tariceanu, mai multi liberali, printre care Theodor Stolojan, Mona Musca, Valeriu Stoica, au apreciat ca modul in care premierul si grupul din jurul sau au incercat sa manipuleze sentimentele populatiei in problema retragerii din Irak este “nedemn, iresponsabil si descalificant”. Aceste aprecieri sunt facute intr-o declaratie de presa semnata de mai multi membri ai PNL, alaturi de cei mentionati figurand si numele lui Mircea Cinteza, Raluca Turcan, Cristian Boureanu, Ioan Ghise, Adrian Miroiu si Laurentiu Olan.

Mai impaciuitor, liderul UDMR Marko Bela este de parere ca CSAT nici nu putea lua alta decizie decat respingerea propunerii PNL. “Contradictiile dintre presedinte si premier devin din ce in ce mai ingrijoratoare. A fost extrem de prematura decizia de a inainta o astfel de propunere catre CSAT”, a spus Marko Bela.


Initiativa liberala a incins spiritele printre aliati


Marea Britanie a reactionat vehement la propunerea liderilor PNL de a retrage trupele romanesti din Irak. Nici americanii nu s-au aratat prea prietenosi fata de aceasta varianta. Ei s-au linistit insa ieri dupa aflarea deciziei CSAT.


Marea Britanie saluta decizia CSAT de mentinere a trupelor romanesti in Irak si isi exprima recunostinta pentru contributia romaneasca in zona. Cu o zi in urma oficialii britanici isi manifestau surprinderea fata de intentia premierului de a retrage trupele si subliniau in repetate randuri ca nu au fost consultati in aceasta privinta.

SUA au salutat ieri decizia CSAT, subliniind ca e pretuit parteneriatul cu  Romania. “Stiu ca vom continua sa cooperam in lunile si anii ce vor urma, ca adevarati aliati”, a spus ambasadorul Taubman. Cu o zi in urma, Departamentului de Stat al SUA, s-a declarat surprins de intentia  guvernului roman de a-si retrage trupele din Irak.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.