Meteorologii anunță vreme caniculară luni. Cum vă protejați de temperaturile ridicate

Comentează
Prognoză specială pentru Bucureşti: Vreme caniculară, disconfort termic şi instabilitate atmosferică, până luni seara

Meteorologii anunță că în cursul zilei de luni temperaturile vor atinge pragul caniculei în sudul țării și disconfortul termic va fi extrem de ridicat în această zonă.

Cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra în Lunca Dunării, Oltenia şi Muntenia. „Luni se încălzeşte, o să avem o vreme călduroasă, caniculară în Câmpia Română - nu peste tot, ci doar local. Temperaturile maxime vor fi în general între 26 şi 36 de grade, cu cele mai mari valori în Lunca Dunării”, a explicat meteorologul de serviciu al ANM potrivit Mediafax.

Temperaturile vor atinge luni 35 sau chiar 36 grade în Oltenia şi în Muntenia în cursul zilei de luni, în timp ce în restul țării maximele vor fi cuprinse între 25 şi 33 de grade Celsius.

„Tot în sud, va fi prezent şi un disconfort termic mai ridicat, dar în acelaşi timp se vor înmulţi şi ploile. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de vânt, posibil chiar şi cu aspect de vijelie, ziua, în mare parte din Transilvania, Moldova, la munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Noaptea local în sud, în sud-est şi izolat în rest”, mai precizează meteorologul de serviciu.

Marți, temperaturile vor scădea, dar de miercuri se va încălzi din nou și se va ajunge la media normală a acestei perioade.

Cum vă protejați de caniculă

1. Faceți provizii: medicamente, alimente, băuturi nonalcoolice, astfel încât să nu fiți nevoiți să ieşi din casă pe căldură.

2. Organizați programul în aşa fel încât între 11:00 şi 15:00 să nu fiți afară.

3. Dacă sunteți nevoiți să ieşiiți, totuşi, în acest interval, purtați haine uşoare, de culoare deschisă, din materiale naturale (de preferat bumbac), purtați pălărie şi ochelari de soare, aplicați cremă de protecţie, beți multă apă şi mergeți tot timpul pe la umbră.

4. Faceți duş sau baie, cât mai des, sau stropiți-vă din când în când cu apă rece.

5. Beți multe lichide. Se recomandă un pahar la 20 de minute.

6. Stați în camera cea mai răcoroasă din casă.

7. Păstrați răcoarea în cameră cu ajutorul draperiilor de culoare deschisă sau al materialelor care reflectă soarele (atenţie, storurile din metal sau draperiile închise la culoare atrag căldura).

8. Lăsați geamurile deschise doar pe timpul nopţii.

9. Verificați tot timpul rudele, prietenii sau vecinii în vârstă care sunt vulnerabili la căldură şi care nu pot avea bine grijă de ei înşişi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Rezultatele Loto 6/49 din 13 septembrie 2026. Care sunt numerele câștigătoare extrase azi. Foto: Loteria Română
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
08:40
Porsche a vândut acțiunile Bugatti pentru un miliard de euro
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
08:20
Motorina s-a scumpit din nou, duminică, 13 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Oamenii din mȘuțești suntt terorizați de ”strigoi” de când primarul a renovat cimitirul
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă