„Asta este realitatea”

Sebastian Burduja a accentuat că România are dificultăți în a-și satisface cererea internă de energie electrică, mai ales în perioadele de vârf de consum. Chiar dacă România are capacități de producție, acestea nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea crescută, făcând necesară recurgerea la importuri.

„Problema e însă că România nu-și poate acoperi vârfurile de consum din producția proprie. Trebuie să le explicăm românilor că există acest mit fals, cum că România ar fi un mare producător de energie. România nu mai este demult un mare producător de energie. Pe vârfurile de consum, nu avem energie suficientă. Asta este realitatea”, a explicat oficialul român în marja evenimentului „The Rise of Electrification”, organizat de Centrul Român al Energiei.

Sebastian Burduja a oferit o analiză clară asupra stării sectorului energetic din România, subliniind că problemele actuale, cum ar fi dependența de importuri de energie electrică reprezintă rezultatul a mulți ani de lipsă de investiții și de decapitalizare a companiilor energetice. Acesta a punctat că remedierea acestor probleme nu poate fi realizată într-un timp scurt.

Cine e de vină pentru prețurile mari

Cazul Caracal. Ultimul dosar al lui Gheorghe Dincă, cercetat pentru distrugere, şi misterul telefonului Luizei, care a funcţionat şi după arestarea criminalului
Recomandări
Cazul Caracal. Ultimul dosar al lui Gheorghe Dincă, cercetat pentru distrugere, şi misterul telefonului Luizei, care a funcţionat şi după arestarea criminalului

Ministrul Energiei a evidențiat recent progresele realizate în sectorul energetic al României, menționând că anul trecut s-au pus în funcțiune grupuri de producție echivalente cu cele construite în total în ultimii 8 ani. Acesta a considerat realizarea ca un început promițător și optimist, subliniind că dacă România va reuși să dubleze acest record în cursul acestui an, dependența de importuri scumpe va scădea progresiv.

În opinia sa, de vină pentru prețurile mari de la noi este interconectarea slabă a țărilor din centrul Europei, care face că prețurile mici din vest să nu ajungă în România.

„Dacă ne uităm la prețurile medii anuale (angro – n.r.) din România, Bulgaria, Grecia și Ungaria, vedem că, în ultimii ani, suntem aproape perfect cuplați. Filmul se rupe, realmente, la granița dintre Austria și Ungaria, pentru noi și pentru toți vecinii noștri”, a afirmat ministrul Energiei.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Gggga 12.06.2025, 22:36

Nu poate pentru ca a-ti inchis voi termocentralele.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.