Romanii pot ajunge iar la Londra. Dupa 24 de ore de intrerupere, din cauza existentei pericolului producerii unor atentate, zborurile catre Aeroportul londonez Heathrow au fost reluate.


Pasagerii care aveau, joi, bilete de avion cu destinatia Londra au reusit abia ieri sa plece catre Anglia. Desi au asteptat zeci de ore in aeroport, oamenii au inteles situatia creata pe Heathrow si s-au conformat regulilor impuse de autoritatile britanice. Astfel, cu mare intarziere si fara bagaj de mana, ei s-au imbarcat ieri, inca de la prima ora, si au decolat spre Anglia.

“Cursa Tarom catre Londra a decolat ieri dimineata, mentinandu-se masurile intarite de securitate la imbarcare. Am primit o scrisoare de la guvernul britanic in care se solicita mentinerea masurilor crescute de securitate la imbarcarea in cursele catre Londra”, a declarat directorul general al companiei Tarom, Gabi Dumitrescu.

Pe langa controlul mai atent al pasagerilor se solicita ca acestia sa nu urce la bordul aeronavelor cu bagaje de mana.
Potrivit directorului de relatii externe al Aeroportului International “Henri Coanda”, Valentin Iordache, responsabilitatea pentru siguranta obiectelor revine in totalitate companiilor de zbor. El a mai precizat ca in continuare se mentine nivelul de securitate mai ridicat al curselor catre Londra.

La randul sau, Dan Santimbreanu, PR manager British Airways Romania, a declarat ca si cursa British Airways, de ieri, de la 8.55, a plecat spre Londra.

Politistii britanici au retinut 24 de suspecti


Lista suspectilor implicati in atentatele dejucate din Marea Britanie se largeste in fiecare zi, numarul celor aflati in custodia politiei engleze ajungand la 24 de oameni, cu varste cuprinse intre 17 si 35 de ani. Si autoritatile pakistaneze au anuntat ca au arestat doi cetateni britanici in legatura cu aceeasi ancheta. Unii dintre arestati sunt nascuti in Marea Britanie, in comunitati  musulmane. Cel putin trei dintre suspecti sunt persoane convertite la islam, care au adoptat ulterior nume asiatice: Oliver Savant, unul dintre suspecti, a adoptat numele de Ibrahim dupa convertirea la islam.

Un alt suspect, Don Stuart-Whyte si-a luat numele Abdul Waheed dupa schimbarea religiei. Cu toate eforturile politiei, inca cinci suspecti se afla in libertate, potrivit informatiilor detinute de ABC News.

Politia londoneza nu a confirmat aceasta informatie. FoxNews a afirmat, la randul sau, ca numarul real al celor cautati de politie ar fi de zece. Politia londoneza nu scade nivelul alertei antiteroriste si il pastreaza la “critic”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.