Băsescu şi Boc continuă să-i trateze pe români ca pe nişte cobai, experimentând pe ei, cu rezultate catastrofale, dar extrem de costisitoare, tot felul de măsuri anticriză anapoda, cum este, încă din 2009, impozitul forfetar. Incoerenţi şi contrazicându-şi adesea propriile “idei”, ignoră absurd şi păgubitor soluţii pe care alte ţări din UE le-au aplicat cu succes, în timp ce noi ne afundăm în datorii, lipsiţi de o perspectivă clară şi pozitivă. Mai nou, din raţiuni obscure, oricum fără folos naţional, cei doi mimează şi un soi de dispută. Dar n-a venit timpul mazilirii: greu mai găseşte preşedintele un premier de gumă – gumă. Deocamdată, un “grup Sulfina Barbu” caută “alte soluţii economice”.

Solist în această hârâială e Băsescu. A anunţat la 6 mai un set de măsuri de austeritate privite cu circumspecţie în Occident şi chiar de boardul FMI şi refuzate net de întreaga societate. A aruncat insidios pisica moartă în curtea altora: “Dacă planul va eşua, răspunzători vor fi Guvernul şi Parlamentul”. Curtea Constituţională “a tuns” planul. Disperat, Boc – cine crede că fără acordul preşedintelui?! – a mărit stupid TVA la 24%, cu efect economic şi social distructiv. Băsescu a ţâşnit, cerând, acum, anularea măsurii, dar şi răzbunător, vrând să impună impozitarea pensiilor mici şi a unor ajutoare sociale. Într-un vârtej de incompetenţă economică, cei doi îşi fac jocul politic pe seama economiei româneşti, a sectorului privat, a poporului român. Popor pe care înseşi constrângerile democratice îl opresc să le pună rapid stavilă. Cei doi ştiu asta. Dar această degringoladă începe să aibă iz de subminare a economiei naţionale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Horoscop zilnic pentru luni, 15 decembrie 2024. Gemenii primesc o lecție
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 15 decembrie 2024. Gemenii primesc o lecție
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă
Observatornews.ro
Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară
HOROSCOP
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI