Vinul fara alcool „Columna”, produs de Statiunea de cercetare viticola Murfatlar are gustul si mirosul unui vin normal, numai ca nu te imbata. „Pe noi, specialistii, este greu sa ne pacaleasca, pentru ca un vin care are pana la 7% alcool are un gust dulceag, iar cel care are peste 7% alcool da in gura senzatia de cald, chiar arzator. Disparand alcoolul, aceste gusturi e normal sa nu se mai simta. In schimb, pentru un neavizat, nu exista o deosebire gustativa intre vinul Columna cu alcool si cel fara”, sustine prof. dr. Ioan Namolosanu-Manolescu, specialistul in vinuri al Libertatii si unul dintre cei implicati in acest proiect.
Producatorii sustin ca acest vin este si foarte sarac in calorii. Daca un litru de vin Columna obisnuit are 700 de calorii, aceasta bautura are circa 30 – 50 de calorii. Pentru proprietatile sale, vinul fara alcool poate fi baut fara probleme de diabetici, persoane de varsta a treia, de cei care doresc sa isi pastreze silueta si bineinteles, de soferi.
„Bauturile fara alcool au mare succes in tarile de religie musulmana, unde alcoolul e interzis. De produsul nostru s-a interesat deja un institutut de cercetare din Egipt”, precizeaza profesorul Namolosanu.
Vinul Columna fara alcool se va gasi in magazine de anul viitor, cand producatorii de la Murfatlar vor sa-l introduca in productia de serie. Pentru inceput exista doar un sortiment de vin alb, cercetatorii sperand ca in viitorul apropiat ii vor satisface si pe amatorii de vin rosu. Pretul lui nu se cunoaste inca, dar vinul nealcoolic va fi mai scump decat cel obisnuit, iar, la ora actuala, o sticla de vin Columna la 75 ml costa minimum 50.000 lei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Alina Bădic anunță ce persoane sunt ajutate de Pluto și la ce trebuie să fim atenți. E important să știm asta
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță ce persoane sunt ajutate de Pluto și la ce trebuie să fim atenți. E important să știm asta
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI