Românii Fumează De 441 De Ani! Am Luat Obiceiul De La Turci

Conform monitorulexpres.ro, din Brașov ne-au rămas primele mențiuni legate de comerțul cu lulele și tabac turcesc. Și tot în orașul de la poalele Tâmpei a apărut și prima reclamă la o tutungerie.

Tutunul a ajuns în Țara Românească de la turci, în Ardeal, de la austrieci, iar în Moldova, de la cazaci. În secolul al XVI-lea, episcopul transilvănean Pal Bornemisza a primit în dar tutun de la pașa de la Buda.

Prima mențiune a obiceiului de a fuma a apărut pe 16 iulie 1576, adică în urmă cu 441 ani, când o solie numeroasă, de 289 de persoane, a sosit la curtea principelui Transilvaniei din partea sultanului Murad al III-lea. Oaspeții au fumat cât i-a ținut plămânii, invitându-le și pe gazde să “duhănească”.

După 1600 au apărut primele biruri

Introducerea oficială a tutunului la noi datează din 1606, când sunt consemnate persoane de rang înalt care fumau cu lulele roșii de pământ, în timp ce țăranii foloseau lulele de lut ars. Tot la acea vreme, turcii au răspândit în Țara Românească obiceiul de a fuma din ciubuc, iar mai apoi din narghilea. Se crede că și țiganii, nedespărțiți de lulea, au contribuit la succesul fumatului, prin viața lor nomadă.

Românii fumează de 441 de ani! Amenzile, pedepsele și impozitele pe tutun nu i-au făcut să renunțe la acest obicei

Recomandări

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat

Simultan cu răspândirea fumatului, au apărut și interdicțiile sub formă de amenințări, pedepse și amenzi. În Muntenia se percepea un bir, “haraciul tutunului”, iar în anul 1698, voievodul Constantin Duca decreta în Moldova o taxă de 4 lei pe pogonul de tutun cultivat. În 1713, un preot sas din Brașov predica împotriva rachiului și a “purtării focului fumegând”. În 1732, la Brașov s-au pus impozite mari pe tutun, măsură abandonată în cele din urmă, la protestele negustorilor. Dar mai târziu, în 1754, au apărut în Brașov nu doar comercianți, ci și producători de tutun, care erau obligați să dea orașului o cotă parte din beneficiul lor. În 1760, dreptul de a vinde tutun a fost permis doar unui singur producător, dar din nou orășenii s-au opus și astfel, după un an, s-a revenit la vechea stare de lucruri.

Brașovul, una dintre cele mai căutate piețe ale tutunului

Măsurile care încercau să limiteze fumatul au continuat, dar tot fără succes. Marfa se diversifica, obiceiul cuprindea toate păturile sociale, iar Brașovul devenise una dintre cele mai căutate piețe ale tutunului. În deceniul 8 al secolului al XVII-lea, se puteau cumpăra de la Brașov “tutun violet”, “tabac bun de Pesta”, “tabac cu miroase”. Dar angrosiștii brașoveni aduceau tutun și de la Constantinopol. Un negustor nota că a adus lulele albe și roșii, “de porțiliană”, “boșcea”, “tabac de Corfus”, “tabac cu iagăre”, “tutun în abale”.

Recomandări

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”

Țigara și cafeaua au devenit o obișnuință în Ardeal în a doua jumătate a secolului XVII. Principele Mihaly Apafi a fost un mare fumător, dar în timpul unei expediții, în 1663, i s-a făcut rău de la țigară și a devenit un dușman al fumatului, apoi al importului de tutun și al cultivării acestei plante în Transilvania. La propunerea lui, Dieta ținută la Alba Iulia în decembrie 1670 adopta un articol special despre interzicerea tutunului și pedepsirea acelora care îl vor importa. “La toate tricesimele, în orașe și sate, dregătorii să confiște tutunul de la negustori, împreună cu toate bunurile pe care le au asupra lor. La sate chiar și judele satului poata confisca. Acei dintre stăpânii de moșii și nobilii care îl vor folosi să fie pedepsiți cu o gloabă de 50 de florini, nobilii de 12 florini, iar țăranii cu 6 florini”. Documentul mai preciza că “nu trebuie să scape de pedeapsă nici preoții, nici dascălii care ar îndrăzni să fumeze”, scrie monitorulexpres.ro.

Săracii n-aveau ce mânca, dar se asigurau că au ce fuma

Câțiva ani mai târziu, fiindcă legea nu se prea aplica, s-a hotărât ca tutunul găsit la cineva să “fie ars fără zăbavă”. S-a ajuns chiar la confiscarea integrală a averii, dar tot nu s-a ajuns la ceea ce proclamase Dieta de la Alba Iulia din octombrie 1686: “Stîrpirea tutunului”. În 25 ianuarie 1689, se arăta că, la Sighișoara, chiar cei care trebuiau să vegheze la interzicerea fumatului trăgeau din lulele!

Recomandări

Emmanuel Macron spune că „Europa ar putea muri”. Propunerile șefului statului francez pentru recăpătarea „autonomiei strategice”

S-a decis ca terenurile pe care se cultiva tutun să fie confiscate, iar cei prinși fumând să plătească dări mai mari decât nefumătorii. În 1697, în comitatul Maramureșului, s-a interzis fumatul tutunului cu pipa. Dar nici aici amenzile nu au avut succes. Dimpotrivă, numărul fumătorilor a crescut, mai ales în rândurile săracilor, care dădeau pe tutun într-un an atâți bani câți ar fi ajuns să cumpere trei purcei de lapte. Într-o scrisoare din comitatul Trei Scaune se arăta că “țăranul, chiar dacă nu are pâine, tutun pentru fumat trebuie musai să aibă”.

Prima reclamă la țigări, în orașul de la poalele Tâmpei

În secolul XIX, tutunul românesc a început să se vândă mai bine decât cel străin, cel mai apreciat fiind cel de Huși. Se exporta tutun vrac în Austria, dar se importau țigări de foi. Se pare că tot la Brașov a apărut și prima reclamă la țigări: “La Piața Sfântul Gheorghe cel nou, în brașovecheni, la bolta Niculiță Cătană, se află o destulă cătățime de tabac franțozesc carot, pentru care se poftește, cei ce vor avea trebuință, a se îndrepta către numitul neguțător”. Tot aici, tutungiul oferea domnilor tutun de probă. Tutunul a fost declarat monopol al statului prin legea din 5 Decembrie 1864. Peste trei ani, pe 27 ianuarie 1867, legea a fost retrasă. După cinci ani a intrat în vigoare o nouă lege a monopolului tutunului. Fumatul nu putea fi oprit și fiindcă aducea venituri serioase la bugetul statului.

Fumatul, interzis înainte de liturghie

Oricât ar părea de ciudat, și preoții fumau. La sinodul arhidiecezan, ținut la Blaj între 20 și 22 octombrie 1869, vorbind despre pregătirea la Sfânta Liturghie, înalții prelați au poruncit preoților “reținerea de la pipat înaintea serbării Sfintei Liturghii. Contravenienții să fie suspendați, iar diaconilor li se va putea amâna conferirea gradelor de hirotonie”, se arăta în ziarul “Unirea” din 1938. În “Reorganizarea învățământului teologic și a educației seminariale”, dr. Lazăr Iacob recomanda candidaților la preoție să se lase de fumat sau măcar să mai reducă din țigări. “Dar ar fi greșit ca, sub pretextul lăpădării de sine, să se oprească fumatul peste tot, cum dispune regulamentul institutului nostru, fără ca dispoziția aceasta să se observe. Fumatul este permis elevilor, dar numai în locul designat; mai bine ar fi să se designeze un loc liber, în grădină”.

Ca fumatul să nu devină patimă, propunea unele înfrânări: “în dumineci și sărbători, elevii nu au voie să fumeze până după liturghie, ca să se facă trecerea la vieața preoțească, când nu-i voie să mănânce ori să fumeze până după liturghie” (“Biserica și școala” – 1918).

Țigări pe cartelă, după război

În 1947, când alimentele erau pe cartelă, și țigările au ajuns să fie raționalizate. Nici comuniștii nu au oprit fumatul, România a avut patru fabrici de țigarete. Gheorghe Gheorghiu-Dej era un fumător împătimit. Ceaușescu, în schimb, n-a fumat niciodată și nici n-a vizitat vreo fabrică de țigări sau alcool. Însă fumătorii își amintesc că industria era bine dezvoltată, în tutungerii se găsea o gamă largă de mărci, toate românești: Carpați, Bucegi, București, Mărășești, Republicane, Naționale, Golf, Cișmigiu, Start, Favorit, Amiral, Snagov sau Select. Astăzi, oferta e și mai generoasă, deși țigări nu se mai produc în România din 2011.

Citește și: Fumatul de ocazie are același impact asupra inimii ca și cel curent

Urmărește-ne pe Google News