Romanii traiesc putin si mananca mult. Aceasta e concluzia unui studiu realizat de Centrul Roman de Politici Economice. La speranta de viata, tara noastra se afla pe ultimele locuri intr-un clasament care a luat in calcul 50 de tari din intreaga lume.
Romanii traiesc in medie 71 de ani si sase luni, se arata in studiu. Astfel, din cele 50 de state luate in calcul, la capitolul speranta de viata, Romania este pe locul 45. Dupa tara noastra se afla Letonia, cu o speranta de viata de 71,3 ani, Moldova, cu 67,1 ani, si Africa de Sud, cu 42,7 ani.
Mancam la fel de mult ca francezii
Cei mai longevivi oameni se pare ca traiesc in Singapore, unde speranta de viata este de 81,7 ani. Tara noastra ocupa insa locul 10 intr-un clasament cu privire la consumul de calorii. Astfel, un roman consuma, in medie, 3.620 de calorii in fiecare zi, cam tot cat un canadian sau un francez. Un alt capitol la care Romania sta foarte prost este sanatatea. In medie, pentru sanatatea fiecarui roman se cheltuiesc anual 469 $, pe cand in alte tari din Uniunea Europeana, sumele alocate sanatatii sunt cuprinse intre 2.200 si 3.000 $ pe locuitor.
El are 86 de ani
Toata viata Pavel Niculaiciuc, care a atins varsta de 86 de ani, si-a trait-o in comuna Repedea, din judetul Maramures. Poate acesta este secretul longevitatii sale. De 46 de ani este casatorit cu Maria (80 de ani) si au patru copii si 13 stranepoti. Aerul este curat, mancarea – sanatoasa, asa ca batranul nu si-ar dori sa schimbe nimic in trecutul sau. A baut lapte muls direct de la vaca si a mancat doar legume si fructe din gradina lui. Nea Pavel traieste din ajutorul social de 34 de lei. l Daniela Arnautu