Roșii oltenești la 65 de lei kilogramul în piața din Alba Iulia: „Nu avem cui să vindem, vine lumea, se miră și pleacă”

 6 comentarii
Arhiva foto

Un kilogram de roșii oltenești este vândut de o femeie în piața agroalimentară din centrul Alba Iulia cu 65 de lei. La tarabă, există și roșii mai ieftine, la prețuri între 17 și 20 de lei kilogramul, dar care sunt de import, potrivit unui reportaj realizat de jurnaliștii de la site-ul local Alba24.

Vânzătoarea are și câteva explicații pentru aceste prețuri. Unul dintre ele este faptul că Paștele pică mai devreme în acest an, iar vremea este deosebit de rece și chiar a adus ninsori în nord-estul țării.

„Paștele vine foarte devreme, oamenii au încălzit serele în care au fost crescute roșiile și ele sunt scumpe. Nu este vremea lor, este încă devreme. Dacă era Paștele mai târziu, erau alte prețuri. Este frig afară, marfă nu este. Noi am adus așa, să avem”, a spus vânzătoarea care are roșii la 65 de lei kiogramul spre vânzare.

Femeia recunoaște însă că prețurile îi descurajează pe clienți, iar prin piață „bate vântul”.

„Am adus puține, câte o ladă din fiecare doar ca să începem cu ceva. Nici nu avem cui să vindem. Nici astea de import nu se vând așa bine. Vine lumea, se uită și pleacă mai departe. Se miră, dar asta este, nu aș vrea eu să le pun atât la preț, dar sunt scumpe la cumpărare, așa pleacă foarte scumpe”, a mai spus femeia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    Mihai21 06.04.2023, 21:42

    Pai sa stea si 1000 de ani acolo din partea mea!!!Asta e nesimtire de Romania,aceste persoane ar trebui sa fie drastic amendate pentru asa preturi!Nici in tari din Occident nu dai atati bani pe un kg de rosii!Da ce draq au alea frate?Sunt romanesti si sunt de vita nobila de justifica mizeria asta de pret?!

  • Avatar comentarii

    Hotdobitok 06.04.2023, 21:56

    Foarte bine, astazi la Milano am cumparat 2kg, 14 ron kilogramul !, hotilor .

  • Avatar comentarii

    alonso_78 06.04.2023, 22:58

    Serele se încălzesc în fiecare iarnă. Iarna asta mai puțin că a fost mai călduroasă. Cum se justifică prețul ?

  • Avatar comentarii

    KarlMariavonWeber 07.04.2023, 00:01

    Da bo$$, dar este o diferenta mare de clima intre Italia (mai ales in sud) si Romania. Scrie si in articol: sunt rosii incalzite in solariu cu arzatoare cu gaz... altfel degerau. Normal ca nu iti ies la pret ca cele din Italia.

  • Avatar comentarii

    Emilee 07.04.2023, 12:25

    Pe bune ? Cit de nebun poti fi sa cumperi rosiile la acest pret ? Si aduse de pe luna si sunt mai ieftne darmite cele oltenesti sponsorizae de bosorogul Daia .Fermieri romani au pretentia sa nu cumparam rosii de import care sunt mult, mult mai ieftine . La acest pret cred ca le vor savura numai cei ce le cultiva si vor acest pret exorbitant pentru salariile si pensiile Romanilor de rind . O sa ma inscriu si eu sa cumpar un sfert de rosie .

ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!