„Ca urmare a unui set de măsuri de investigație, [FSB] a împiedicat o tentativă a serviciilor speciale ucrainene de a comite un act de sabotaj și terorism asupra gazoductului South Stream, care furnizează resurse energetice Turciei și Europei”, a transmis FSB.

Nu este clar pentru moment la ce conductă se referă serviciile secrete ruse prin denumirea de South Stream.

South Stream, destinat inițial să transporte gaze rusești sub Marea Neagră până la coasta bulgărească, a fost casat în 2014 în favoarea TurkStream, care ajunge la uscat în Turcia și poate furniza gaze către Ungaria și Bulgaria.

Potrivit Interfax, FSB a raportat, de asemenea, că cetățeni ruși „implicați în pregătirea și sprijinirea resurselor pentru atacul terorist” au fost reținuți.

Agenții FSB susțin că au confiscat patru mine magnetice, patru kilograme de materiale explozive, detonatoare cu acțiune întârziată, 593.000 de ruble și mijloace de comunicații ce conțin „corespondență și negocieri cu un curator de la serviciile speciale ale Ucrainei, instrucțiuni pentru asamblarea și instalarea unui dispozitiv exploziv, precum și transferul de fonduri și coordonate”.

Departamentul de Investigații al FSB al Rusiei a inițiat un dosar penal pentru pregătirea pentru un act terorist, organizarea unei comunități teroriste și participarea la aceasta, achiziție ilegală, transfer, vânzare, depozitare, transfer sau transportul de explozivi sau dispozitive explozive, în conformitate cu articolele relevante ale Codului Penal al Rusiei.

Cât costă trei mici cu cartofi la Târgul de Crăciun Craiova 2025. Avem prețurile pentru sarmale, ciolan și papanași
Recomandări
Cât costă trei mici cu cartofi la Târgul de Crăciun Craiova 2025. Avem prețurile pentru sarmale, ciolan și papanași

Acuzațiile vin în contextul în care Rusia a acuzat un sabotaj și ca urmare a exploziilor, de la finalul lunii septembrie, de la gazoductele NordStream.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.