Copiii războiului: duși cu forța în Rusia, pentru a deveni „cetățeni ruși”, în timp ce unii sunt căutați de rude. „Nu luăm ceea ce nu e al nostru”, spune o rusoaică

În repetate rânduri, în cele 8 luni de război, autoritățile ruse au anunțat cu fanfară patriotică transferul a mii de copii ucraineni în Rusia pentru a fi adoptați și a deveni cetățeni ruși

La televiziunea de stat, oficialii oferă ursuleți de pluș noilor sosiți, care sunt portretizați drept copii abandonați, salvați din război.

Această relocare sistematică face parte dintr-o strategie mai amplă a președintelui rus Vladimir Putin de a trata Ucraina ca parte a Rusiei și de a prezenta invazia sa ilegală drept o cauză nobilă. Guvernul său a folosit copii – inclusiv bolnavi, săraci și orfani – ca parte a unei campanii de propagandă care prezintă Rusia drept un salvator caritabil.

Pe baza interviurilor făcute cu medici, autorități, părinți și copii, jurnaliștii de la New York Times au descoperit că, deși sunt mulți copii relocați care erau orfani, există și cazuri în care rude sau tutori îi doresc înapoi.

„Prietenii și familia mea nu sunt aici”

În timp ce forțele ruse au asediat orașul ucrainean Mariupol în această primăvară, copiii au fugit din spitale și din școlile cu internat bombardate. Separați de familii lor, ei au urmat vecinii sau străinii care se îndreptau spre vest, căutând siguranța relativă a Ucrainei centrale.

În schimb, la punctele de control din jurul orașului, forțele proruse i-au interceptat și i-au urcat în autobuzele care se îndreptau în teritoriul controlat de Rusia. „Nu am vrut să merg”, a spus Ania, în vârstă de 14 ani, care a scăpat de la un cămin pentru bolnavii de tuberculoză din Mariupol și acum se află într-o familie de plasament lângă Moscova. „Dar nimeni nu m-a întrebat”.

În graba de a fugi, a spus ea, a lăsat în urmă un caiet în care era notat numărul de telefon al mamei sale. Tot ce își amintea erau primele trei cifre.

Ania a trăit separat de mama ei și a fost în contact sporadic cu ea înainte de război. Fără numărul de telefon, spune că nu mai are niciun alt mijloc de a o contacta.

O fată timidă, cu o pasiune pentru desen, Ania afirmă că familia ei adoptivă din Rusia a tratat-o bine, dar că își dorește să se întoarcă în Ucraina. În curând însă, ea va deveni cetățean rus. „Nu vreau”, a spus ea. „Prietenii și familia mea nu sunt aici”.

Numărul exact de copii relocați, o necunoscută

Oficialii ruși au precizat că scopul lor este să înlocuiască orice atașament față de casă din copilărie cu dragostea pentru Rusia. Comisarul rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, a organizat transferurile și a spus că ea însăși a adoptat un adolescent din Mariupol. Oficialul, care se află sub sancțiuni occidentale, a spus că băiatului i-a fost dor de casă la început și chiar a participat la o demonstrație de susținere a Ucrainei.

„Tânjea după casa în care a crescut, prietenii și dragul lui Mariupol”, a scris ea pe Telegram. Dar copiii în curând ajung să-și aprecieze noul cămin, a spus ea.

Numărul exact al copiilor relocați nu este clar. Autoritățile ruse nu au răspuns la întrebările New York Times. Autoritățile ucrainene au spus că nu au o numărătoare exactă, dar cred că este de ordinul miilor. În aprilie, autoritățile ruse au anunțat că peste 2.000 de copii au ajuns în Rusia. În lunile următoare, au anunțat sute de noi sosiri.

„Rusia a luat patru teritorii, iar familia mea a luat patru copii”

Familiile ruse au vorbit despre adopție ca despre o chestiune de patriotism, dar și-au exprimat și dorința de a oferi copiilor o viață mai bună. Și în timp ce mulți părinți ucraineni încearcă să-și recupereze copiii, alții nu o fac, fie din motive financiare, fie pentru că relațiile lor au fost întrerupte chiar înainte de război.

În orașul Salekhard din Siberia, Olga Drujinina a spus că a adoptat patru copii, cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani, din jurul orașului ucrainean Donețk, aflat la mai mult de 4.000 de kilometri distanță.

„Familia noastră este ca o Rusie mică”, a spus Drujinina într-un interviu. „Rusia a luat patru teritorii, iar familia Drujinin a luat patru copii”.

Femeiq afirmă că așteaptă acum să primească al cincilea copil, pentru că ea îi consideră cetățeni pe deplin ruși. „Nu luăm ceea ce nu este al nostru”, a spus ea.

„Pur și simplu au luat toți copiii”

A‌nia trăia și se recupera de tuberculoză într-un centrul dintr-un campus împădurit. În timp ce exploziile au distrus ferestrele și ușile clădirii, copiii au fugit la subsol.

Copiii din casele guvernamentale precum centrul unde era internată Ania sunt adesea etichetați orfani, dar majoritatea au familii. Ucraina ajută părinții care se luptă cu boala, abuzul de substanțe sau dificultăți financiare să își plaseze copiii – temporar sau permanent – în instituții de stat. Organizația Națiunilor Unite a estimat că aproximativ 90.000 de copii se aflau în astfel de centre din Ucraina înainte de război.

Mulți părinți și-au salvat copiii din clădirea Aniei. Alții nu au făcut-o, fie pentru că nu au putut să-și croiască drum prin zone de război, fie, ca mama Aniei, nu au putut fi contactați.

Un voluntar ucrainean i-a înghesuit pe Ania și pe cei aproximativ 20 de copii rămași într-o ambulanță cu destinația Zaporojie. Dar au fost redirecționați la un punct de control rusesc, au spus copiii, și au ajuns alături de alți zeci de copii la un spital din orașul Donețk, capitala unei regiuni pe care Rusia o ocupă din 2014.

Această regiune este în centrul politicii Rusiei de relocare și adoptare. Pentru Ania și alți copii luați din teritoriile nou ocupate din Ucraina, Donețk a servit și ca un fel popas în drum spre Moscova.

Ivan Matkovski, în vârstă de 16 ani, a spus că și el a ajuns într-un spital din Donețk după ce a fugit dintr-un internat guvernamental din Mariupol și a fost redirecționat la un punct de control rusesc.

Alături de el în spital, a spus Ivan, se afla un băiețel de 8 ani pe nume Nazar, care se ascunsese împreună cu mama sa în teatrul din Mariupol distrus de bombardamentele rusești, într-una dintre cele mai mari atrocități ale războiului. A supraviețuit, dar nu și-a mai găsit niciodată mama.

Autoritățile locale din jurul orașului Mariupol au avut povești similare despre copii care au supraviețuit atacului rusesc și au ajuns la spitalele din apropiere. Un copil mic a sosit într-un cărucior împreună cu un bilet de mână pe care scria: „Acesta este Mișa. Vă rog să-l ajutați!” a spus Vasil Mitko, un oficial din orașul Nikolske, care a ajutat la spital.

Dar unul câte unul, povestește Mitko, copiii au dispărut. „Pur și simplu i-au luat pe toți cei care au rămas fără părinți”, a spus el. „Încă nu știm unde sunt acești copii”.

„Nu au avut de ales”

Părinții ucraineni care au reușit să-și găsească copiii în Donețk, să adune documentele potrivite și să contacteze persoanele potrivite au avut șansa să fie reuniți cu ei. Dar chiar și atunci, spun copiii și părinții, autoritățile au făcut presiuni asupra copiilor să plece voluntar în Rusia.

„Li s-a promis o viață nouă, minunată”, a spus Natalia, o mamă adoptivă din Mariupol. Fiul ei adoptiv în vârstă de 15 ani a fost de acord să plece în Rusia, a spus ea. „Aceștia sunt copii cu o soartă dificilă”, a spus ea. „Sunt ușor înșelați”.

Timofey Chmel, în vârstă de 17 ani, care se afla la spitalul din Donețk cu Ania, a spus că autoritățile au promis vieți de relaxare și dragoste la Moscova.

„Ni s-a spus: Dacă aveți nevoie de gadgeturi sau haine, spuneți-ne. Vom cumpăra totul. Dacă vrei, poți să mergi și să te relaxezi. Vă vom arăta Moscova”, a spus el. „Dacă părinții tăi te-au abandonat, nu au nevoie de tine. Noi te vom ajuta”.

Timofey a refuzat și a fost mai târziu reunit cu mama sa adoptivă. Ivan, elevul internat în vârstă de 16 ani, a spus că el și unul dintre colegii săi au reușit să contacteze directorul școlii lor, tutorele lor legal și să aranjeze întoarcerea lor.

Când copiii nu aveau pe cine să sune sau când părinții nu puteau sau nu voiau să meargă spre Donețk, copiilor nu li se dădea de ales.

În timp ce Ivan aștepta ca directorul să-l ia, ceilalți copii au fost urcați într-un autobuz spre Rusia. Au protestat. „Nimeni nu i-a ascultat”, a spus Ivan. „Nu au avut de ales”.

Vladimir Putin a instituit în mai un proces simplificat care să permită naționalizarea rapidă a copiilor ucraineni. Cei din primul grupul au devenit cetățeni ruși în iulie, au anunțat oficialii.

„Nu i-am recunoscut pe acei copii cu care am călătorit în aprilie cu trenul către noua lor viață”, a declarat Ksenia Mișonova, comisarul pentru drepturile copiilor pentru regiunea Moscova, într-un comunicat. „Acum sunt micii noștri concetățeni!”.

Unii copii au fost într-adevăr orfani sau abandonați în Ucraina și își preferă viața în Rusia. New York Times a vorbit cu un adolescent din Mariupol care a spus că nu are familie acasă. El a spus că familia sa adoptivă îl iubește ca și cum ar fi al lor. Alții, ca Ania, tânjesc să se întoarcă.

După mai bine de o lună de la interviu, reporterii ziarului american au dat de mama Aniei, Oksana, în Ucraina. Fără loc de muncă, fără acces la internet, cu o pensie mică de invaliditate și un război în desfășurare, ea a spus că habar nu are cum să-și găsească fiica.

„Caut peste tot, dar nu o găsesc”, a spus ea. „Ea mă caută”.

Oksana nu știa că Ania a fost dusă în Rusia. Reporterii le-au spus Aniei și Oksanei cum să se contacteze. Perspectiva ca Ania să se întoarcă acasă, totuși, este neclară. Oficialii ucraineni nu au oferit informații cu privire la modul în care au recuperat zeci de copii din Rusia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE