Într-o conversaţie telefonică purtată de şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov cu secretarul de Stat american John Kerry, Rusia a tras un semnal de alarmă. "Domnul Lavrov a atras atenţia interlocutorului său asupra consecinţelor exterm de grave ale unei posibile intervenţii militare, pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde ţări ca Irakul sau Libia sunt în continuare destabilizate", se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.
Se pare că ruşii sunt foarte indignaţi de declaraţii recente ale americanilor, potrivit cărora Washingtonul este pregătit să "intervină" în conflictul sirian.
Şi Iranul a luat apărarea Siriei. "Dacă Statele Unite vor depăşi linia roşie, vor exista consecinţe dure pentru Casa Albă", a declarat generalul Masoud Jazayeri, vicepreşedintele Statului Major al armatei iraniene. Acesta a adăugat: "Actualul război terorist din Siria a fost plănuit de Statele Unite şi de ţările reacţionare din regiune pentru distrugerea frontului de rezistenţă împotriva Israelului. Cei care alimentează conflictul nu vor scăpa de răzbunarea popoarelor".