Contraofensiva rusă în Kursk a fost anunțată de Iuri Podoliaka, blogger militar prorus de origine ucraineană, şi alţi doi bloggeri, Rybar şi The Two Majors.

„În regiunea Kursk, armata rusă a lansat acţiuni contraofensive pe flancul vestic al inamicului, reducând zona de control ucraineană din apropierea frontierei de stat”, a precizat The Two Majors.

Potrivit lui Podoliaka, trupele Moscovei au recucerit mai multe sate din vestul teritoriului controlat de Ucraina, iar forțele Kievului au fost împinse la est de râul Malaia Loknia.

Reuters precizează că nu a putut verifica aceste informații.

Ministerul rus al Apărării a transmis puține informații despre stadiul luptelor, iar autoritățile ucrainene nu au reacționat imediat la aceste afirmații.

Ucraina a lansat pe 6 august o ofensivă în regiunea rusă Kursk. La o lună de la incursiunea pe teritoriul Rusiei, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că forțele Kievului controlează 1.300 km pătrați din regiune.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Sfantul__Cuvios_Pafnutie 12.09.2024, 00:51

Până diseară sunt la Kiev, până mâine la Washington.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.