Decizia reflectă sentimentul de suspiciune profundă existent în interiorul Kremlinului și a FSB, serviciul de securitate al Rusiei, cu privire la loialitatea elitei civile a Rusiei în condițiile în care mulți se opun în privat războiului din Ucraina și se tem de efectele pe care acesta ar putea să le aibă asupra stilului lor de viață.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a confirmat înăsprirea restricțiilor privind călătoriile în străinătate pentru cei care lucrează în zone „sensibile”.

„Există reguli mai stricte pentru aceștia. În unele locuri sunt formalizate, iar în altele depind de o anumită decizie, se aplică anumitor angajați”, a declarat Peskov pentru Financial Times. „De la începutul operațiunii militare speciale, s-a acordat mai multă atenție acestei probleme”, a precizat el.

Încă din perioada sovietică, oficialii ruși cu acces la secrete de stat de nivel mediu au fost obligați să-și lase pașapoartele într-un seif administrat de „departamentul special” încorporat în ministerele și companiile lor. Dar serviciile de securitate ale Rusiei au aplicat rareori regulile, potrivit foștilor oficiali și directori.

Acest lucru s-a schimbat după invazia Crimeei în 2014, când serviciile de securitate au început să avertizeze împotriva călătoriilor în țări precum SUA sau Marea Britanie. După invazia pe scară largă a Ucrainei de anul trecut, restricțiile au fost aplicate mult mai larg și depind în mare măsură de capriciile ofițerilor de securitate încorporați în instituțiile statului, au spus funcționarii publici.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Din acest motiv, măsurile de securitate diferă în funcție de instituțiile de stat, unii cerând chiar și personalităților de nivel mediu să renunțe la călătorii în străinătate, în timp ce în alte locuri funcționari de la vârful puterii au permisiunea generală de a călători în străinătate în limite rezonabile.

Directorilor unei mari companii industriale de stat le este interzis să călătorească la mai mult de două ore cu mașina de la Moscova fără permisiunea oficială, a spus una dintre persoanele care a vorbit cu Financial Times.

În alte cazuri, ofițerii FSB le-au cerut foștilor oficiali care anterior aveau acces la secrete de stat să-și predea pașapoartele și chiar unora care nu au avut niciodată acces, au spus persoane familiare cu chestiunea.

Kremlinul a făcut, de asemenea, unele eforturi pentru a extinde interdicția informală la mai mulți oficiali. În urma unei serii de scandaluri publice legate de apariția în spațiul public a unor filmări cu parlamentari care se aflau în vacanță în Dubai și Mexic, camera inferioară a parlamentului rus a cerut, în ianuarie, parlamentarilor să informeze superiorii despre călătoriile de muncă pe care le fac în străinătate

Cel puțin șapte regiuni au emis oficialilor locali recomandări ferme să renunțe la călătoriile în străinătate, potrivit ziarului rus Kommersant.

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ
Recomandări
Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

În februarie, Evgheni Prigojin, fondatorul grupării de mercenari Wagner, a cerut interzicerea totală a călătoriilor în străinătate pentru oficiali, precum și responsabilitatea față de „comportamentul imoral al rudelor, demonstrațiile ostentative de bogăție și utilizarea abuzivă a bunurilor de lux”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI