Mișcarea vine ca o replică la decizia Uniunii Europene din martie de a impune noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Printre cei opt oficiali care nu vor mai putea intra pe teritoriul Rusiei se numără președintele Parlamentului European, David Sassoli, vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova, potrivit listei publicate de Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova.

„Uniunea Europeană continuă politica sa de măsuri restrictive unilaterale ilegitime care vizează cetățenii și organizațiile rusești”, acuză oficialii ruși.

Ceilalţi şase sunt Jorg Raupach (procurorul şef al Berlinului), Ivars Abolins (preşedintele Consiliului Media Electronică al Letoniei), Maris Baltins (director al Centrului Lingvistic al Letoniei), Jacques Maire (membru al delegaţiei Franţei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei), Asa Scott (preşedintele Diviziei de Protecţie şi Siguranţă CBRN, Agenţia suedeză de Cercetare pentru Apărare) şi Ilmar Tomusk (directorul general al Inspectoratul pentru Lingvistică al Estoniei).

Ca răspuns la interdicțiile de intrare, europarlamentarul european Guy Verhofstadt a declarat că UE ia o poziție mai dură împotriva președintelui rus Vladimir Putin.

Replica UE

Ca răspuns la interdicțiile de intrare, europarlamentarul european Guy Verhofstadt a declarat că UE trebuie să ia o poziție mai dură împotriva președintelui rus Vladimir Putin.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

„Cât de rău trebuie să ajungă situație înainte ca UE să depășească sancțiunile simbolice și să lovească în oligarhii din jurul lui Putin”, a scris, pe Twitter, Verhofstadt.

Tensiunile dintre UE și Rusia

În martie, UE a sancționat doi ruși acuzați că au persecutat persoane LGBT în Cecenia. Ulterior, UE a mai impus sancțiuni pe numele a patru înalți oficiali ruși, apropiați președintelui Vladimir Putin, ca urmare a încarcerării în condiții foarte dure a opozantului Alexei Navalnîi, imediat după ce s-a întors în Rusia după ce s-a tratat în Germania pentru că a fost otrăvit cu Noviciok.

Țări europene precum Germania și Franța au condamnat decizia instanței ruse din februarie de a îl condamna pe Navalnîi la doi ani și jumătate de închisoare. De asemenea, UE și-a exprimat îngrijorarea cu privire la starea de sănătate a lui Navalnîi în închisoare și a dat vina pe autoritățile ruse că nu i-au permis să primească tratament medical în afara penitenciarului.

Relația UE cu Moscova a fost, de asemenea, tensionată în ultimele luni, din cauza mutării de către Rusia a unui număr mare de trupe militare la granița cu Ucraina.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI