O jurnalistă ruso-americană de la Europa Liberă, arestată în Rusia. Care sunt acuzațiile aduse

 11 comentarii

Alsu Kurmasheva, care deține cetățenia rusă și americană, este al doilea jurnalist american arestat în Rusia în acest an, relatează Reuters, după Evan Gershkovich, corespondent al Wall Street Journal, care a fost arestat în martie sub acuzația de spionaj.

Radio Europa Liberă a anunțat joi că jurnalista a fost arestată sub acuzația că nu s-a înregistrat ca „agent străin” în timp ce aduna informații despre activitatea militară a Rusiei.

În ultimul deceniu, Rusia și-a folosit așa-numitele „legi privind agenții străini” pentru a eticheta și pedepsi criticii politicilor guvernamentale. „Agenții străini” sunt persoane care primesc asistență financiară sau materială din străinătate.

Dacă va fi găsită vinovată, Alsu Kurmasheva riscă până la 5 ani de închisoare.

Kurmasheva a locuit la Praga până în mai, când a călătorit în Rusia din cauza unei „urgențe familiale”, a precizat Radio Europa Liberă.

Cele două pașapoarte pe care le deține au fost confiscate pe 2 iunie, când a încercat să zboare înapoi la Praga. Ea a fost amendată pentru că nu a informat autoritățile ruse despre cetățenia ei americană.

Kurmasheva aștepta ca documentele ei să fie returnate când a fost reținută pentru noi acuzații pe 18 octombrie.

Potrivit Europa Liberă, Alsu Kurmasheva este o jurnalistă experimentată, care a acoperit mult timp minorităţile etnice din Tatarstan şi Başchiria, în regiunea Volga şi Ural din Rusia.

Primul jurnalist străin arestat de către Rusia, după izbucnirea războiului din Ucraina, se află de șase luni în închisoarea Lefortovo din Moscova. Evan Gershkovich a fost arestat pe 29 martie, în orașul Ekaterinburg din Urali, sub acuzația de spionaj care ar putea duce la o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.

The Wall Street Journal și autoritățile de la Washington au negat că reporterul a fost implicat în acte de spionaj. Departamentul de Stat al SUA a cerut eliberarea imediată fără condiții a jurnalistului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    piciusz 19.10.2023, 12:22

    Pacat ca se intampla asa ceva.

  • Avatar comentarii

    mariussorin75 19.10.2023, 12:40

    acolo se da verdictul inainte de a se afla acuzatiile

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 19.10.2023, 12:46

    In Rusia nu poti fi jurnalist liber si sa scrii contra lui Putin.

  • Avatar comentarii

    durban22 19.10.2023, 12:57

    Ma mir ca nu stia dinainte ca va fi arestata numai pentru ca detinea si pasaport american !!.

  • Avatar comentarii

    valihaita 19.10.2023, 12:58

    Din ce inteleg eu , respectiva a fost arestata pentru ca a ascuns faptul ca are si cetatenia americana nu pentru c-a scris ceva impotriva lui Putin.Si cum USA e implicata indirect in razboiul dintre Rusia si Ucraina normal ca devine suspecta .....

ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie - 8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
09:02
Amenzi de 449 de euro pentru 29 de șoferi care au filmat urmările unui accident cu victime, pe autostrada A58 din Olanda: „Depășește orice limită a bunului-simț”
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
08:56
Hidroelectrica, afectată major de secetă. Compania cumpără energie scumpă din piață, iar profitul este tăiat cu 16%
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește