Șeful agenției spațiale ruse Roscosmos, Iuri Borisov, a anunțat, marți, că Rusia și China iau în considerare amplasarea unei unități nucleare pe Lună în următorii ani, ce ar putea permite într-o zi construirea de aşezări pe satelitul natural al Pământului, informează agenția rusă de presă RIA, citată de Reuters.
„Luăm în considerare în mod serios un proiect - undeva la cumpăna anilor 2033-2035 - pentru a livra şi instala o unitate de energie pe suprafaţa lunară împreună cu colegii noştri chinezi. Aceasta este o provocare foarte serioasă, pentru că ar trebui să se facă în mod automat, fără prezenţa oamenilor", a spus Iuri Borisov.
Panourile solare nu ar fi capabile să furnizeze suficientă energie electrică pentru a alimenta viitoarele aşezări lunare, în timp ce energia nucleară ar putea, a adăugat Iuri Borisov.
Șeful agenției spațiale ruse a vorbit și despre planurile ruseşti de a construi o navă spaţială cargo cu propulsie nucleară. El a spus că toate întrebările tehnice referitoare la acest proiect au fost rezolvate.
„Într-adevăr, lucrăm la un remorcher spaţial. Această structură uriaşă, ciclopică ar trebui să fie capabilă, datorită unui reactor nuclear şi a unor turbine de mare putere, să transporte încărcături mari de pe o orbită pe alta, să colecteze resturi spaţiale şi să se angajeze în multe alte aplicaţii", a explicat Iuri Borisov.
Oficialii ruşi au mai vorbit anterior despre planurile ambiţioase de a desfăşura lucrări într-o zi pe Lună, dar programul spaţial rusesc a suferit o serie de eşecuri în ultimii ani.
Prima sa misiune rusă pe Lună din ultimii 47 de ani a eşuat anul trecut, după ce nava spaţială Luna-25 a scăpat de sub control şi s-a prăbuşit.
Roscosmos intenționează să lanseze misiunea Luna-26 în 2027, Luna-27 în 2028 și Luna-28 în 2030 sau mai târziu.
„Ulterior, vom începe următoarea fază – o misiune cu echipaj și construirea unei baze lunare, cu colegii noștri din China", a afirmat Iuri Borisov.
În ceea ce o priveşte, China a declarat luna trecută că îşi propune să trimită primul astronaut chinez pe Lună înainte de 2030.
FOTO: Hepta
JulianAssange 05.03.2024, 19:24
...in timp ce liderii Europei si SUA vor arme arme arme si conflict si sanctiuni,restul lumii continua sa evolueze sa aibe ambitii.Mai stiti videourile de la ONU de acum 30 ani cu copiii saraci din Somalia?Orice miscare a UE fata de celelalte puteri globale ne apropie de acea imagine ca societate
popav 06.03.2024, 01:33
E clar, Putin vrea să dea cu bombardeaua pe Pământ și să se mute pe Lună. Lăsând gluma la o parte, având în vedere eșecul precedent al rușilor, ce am citit aici pare literatură SF.
Aura1 06.03.2024, 10:21
Mai vedem până atunci, dacă o să reușiți...acum Rusia se ocupă cu războaie..
Realist2023 06.03.2024, 11:42
Bravos Aurico, doua comentarii bune intr-o singura zi ?? Sau e marja statistica ? :) Asa e, planurile spatiale rusesti se vor amana cu vreo 20-30 de ani, o sa ramana in fundu' gol dupa razboiul asta !
dancalistri 06.03.2024, 12:14
E gratis sa visezi, nu costa nimic.Rusia nu va reusi sa construiasca nimic pe Luna, nu are cum.