Conducerea Federației Ruse se ocupă activ de înființarea unor organe de putere temporară în teritoriile ocupate de la Ucraina. Din Rusia sunt trimiși în sudul Ucrainei colaboratori ai serviciului de securitate, procurori și judecători, care vor reprezenta nucleul noilor autorități locale, susține conducerea armatei ucrainene.
Potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, pentru realizarea scenariului creării unei pseudo-republici în regiunea Herson are loc mobilizarea rețelei de colaboratori ai FSB-ului, ai angajaților grupului 652 de operațiuni informațional-psihologice și ai ofițerilor direcției nr. 12 principale a Statutului Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse.
Postarea de pe Facebook a Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei
Federația Rusă desfășoară o campanie de informare a locuitorilor din teritoriile ocupate, arătându-le clipuri video trucate despre „crimele” autorităților ucrainene. Are loc un război psihologic împotriva Kievului și apărătorilor ucraineni, menționează armata ucraineană.
Așadar, pe lângă republicile autoproclamate Donețk și Lugansk, ale căror independență a fost recunoscută de Moscova în preajma declanșării războiului împotriva Ucrainei, în regiunea Mării Negre ar putea să apară încă o republică creată de Kremlin.
Statul Major al Forțelor Armate ucrainene informează că pe teritoriul Republicii Belarus are loc un proces de regrupare a unităților de luptă ale Federației Ruse. „Forțele de ocupație își reorganizează unitățile de luptă pentru completarea pierderilor”, potrivit unui raport al armatei ucrainene.