4188-192400-copilaaaaaaaaaaaaaaaa.jpgDe o săptămână, de când le-a dispărut copila, nu mai era pace în familia Suru, din comuna Cordăreni, Botoşani. În timp ce jandarmii au scotocit fiecare cotlon în care ar fi putut găsi un indiciu sau chiar cadavrul Denisei (2 ani), poliţiştii au audiat membrii familiei. În scurt timp, mama fetiţei, Alina Suru (19 ani), a devenit primul suspect al oamenilor legii.

Femeia, care avea un retard psihic, nu a trecut testul cu detectorul de minciuni şi a fost acuzată că şi-a vândut copilul. Joi la audieri, Alina a cedat şi a declarat că Denisa a murit în urma unui accident stupid, iar ea a îngropat-o în cimitir. Imediat, poliţiştii au început să sape fiecare petic de pământ în căutarea cadavrului. Cu toate acestea, nu au găsit nimic, aşa că au chemat- o iar pe mamă la sediul lor. Luată 4188-192401-urataniaaaaa.jpgdin nou la întrebări, după o săptămână de presiuni, Alina a cedat psihic şi le-a spus anchetatorilor că şi-a vândut copila.

Pe drumul de întoarcere acasă, tânăra, care era însărcinată în cinci luni, s-a aruncat într-o fântână şi a murit. Distruse de durere, rudele susţin că femeia s-a sinucis din cauza poliţiştilor, însă oamenii legii au o altă părere: “Alina Suru era cuprinsă de remuşcări şi s-a sinucis, noi nu am făcut presiuni asupra ei”, a declarat comisar-şef Viorel Şerbănoiu, şeful IJP Botoşani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.