Marele premiu la tragerea loto 6 din 49 din 2 iunie, în valoare de aproape 3 milioane de lei, a fost câștigat duminică, anunță Loteria Română, într-un comunicat.
Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Tecuci județul Galați și a fost completat cu o singură varianta simplă la Loto 6/49 și cu o varianta la Noroc, prețul biletului fiind de numai 8,50 lei. Norocosul care a nimerit toate cele șase numere s-a îmbogățit cu 2.898.134,80 lei (peste 610.000 euro).
Ultima dată, premiul de categoria I, la Loto 6/49, a fost câștigat pe 12 mai. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Galați, iar câștigătorul a pus mâna pe un premiu de 4,7 milioane de euro, (22,2 milioane de lei).