La Complexul de Servicii Sociale “Floare Roşie” din sectorul 6 al Capitalei pot fi cazaţi 100 de bătrâni.  Aceştia pot beneficia aici de o serie de servicii medicale, existând în permanenţă personal la dispoziţia lor, dar au şi spaţii de recreere unde-şi pot petrece timpul liber. “Pensionarii care vor să stea aici plătesc 60% din pensie. Diferenţa se achită de aparţinător, dar cum de multe ori aceştia nu există, în 90% din cazuri este asigurată de consiliul local al sectorului 6”, ne-a declarat Gabriela Schmutzer, director economic la “Centrul Floare Roşie”. Pe lângă bătrâni, aici pot veni şi persoane nevoiașe din sectorul 6 care, pe baza unei anchete sociale, pot beneficia gratis de servicii de masaj, kinetoterapie, fizioterapie şi proceduri de recuperare balneare.  “La bătrâneţe vreau să ajung şi eu într-un loc ca acesta”, a declarat azi primarul sectorului 6, Cristian Poteraş, cel care a decis ridicarea acestui centru de pe strada Floare Roşie 7A.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.