Peste 150.000 de romani au solicitat despagubiri banesti sau restituiri in natura pentru diverse bunuri imobile care le-au fost confiscate in perioada comunista. Termenul-limita de depunere a notificarilor, in conformitate cu legea 10/2001 (legea caselor nationalizate), a fost 14 februarie 2002.
Autoritatile locale au solutionat 10% din totalul cererilor admise pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de catre stat in perioada 1945-1989, potrivit raportului Ministerului Administratiei Publice referitor la aplicarea Legii 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv de catre comunisti, in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Astfel, din cele peste 90.000 de solicitari pentru restituiri in natura a imobilelor, primite pana la data de 14 ianuarie a acestui an, a fost retinut, in urma verificarilor, un numar de 13.781 de cereri. In urma deciziilor sau dispozitiilor primarilor au fost restituite 1.379 de imobile revendicate.
Persoanele care au depus notificari pana la termenul-limita de 14 februarie 2002, vor putea aduce acte doveditoare ale dreptului de proprietate sau a calitatii de mostenitor pana la data de 14 februarie 2003, cand se implinesc doi ani de la data intrarii in vigoare a prevederilor Legii 10/2001. De asemenea, autoritatile locale au primit peste 62.200 de notificari pentru acordarea de despagubiri in natura. Valoarea despagubirilor solicitate pana in prezent se ridica, in 16 judete unde datele au fost centralizate, la peste 23.000 de miliarde de lei. Astfel, la Prefectura judetului Calarasi au fost depuse solicitari in valoare de 7.297 de miliarde de lei, iar la Prefectura Ialomita valoarea solicitarilor este de 5.778 de miliarde de lei.
Evaluarea despagubirilor in bani va fi realizata de o comisie interministeriala care va include reprezentanti ai Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, ai Ministerului Finantelor Publice si ai Ministerului Administratiei Publice.
Reglementarea cuantumului despagubirilor, a modalitatilor si procedurilor de acordare a acestora va fi realizata printr-o lege speciala, care va fi elaborata pana la data de 14 februarie 2003.
Executivul intentioneaza, de asemenea, sa initieze un proiect de lege privind restituirea imobilelor apartinand cultelor religioase recunoscute de lege si sa actualizeze normele de aplicare a Legii 10/2001.
Pana pe 14 februarie 2003 se va elabora o lege speciala.
Dupa 14 februarie 2002 se vor intocmi si listele cu imobilele care nu vor fi retrocedate in natura si pentru care se acorda, in baza legii, masuri reparatorii prin echivalent.
Aceste liste vor fi intocmite de fiecare judet si Municipiul Bucuresti, avand semnatura presedintelui consiliului judetean si prefectului si, respectiv, de ministere, in baza art. 16 din Legea 10/2001. Pe baza unor analize si evaluari exigente, in termen de un an de la expirarea datei-limita prevazute de lege pentru depunerea notificarilor, adica pana pe 14 februarie 2003, prin lege speciala se vor reglementa modalitatile, cuantumul si procedurile de acordare a despagubirilor banesti.
Se va initia si o lege privind restituirea imobilelor apartinand cultelor religioase recunoscute de lege. Totodata se vor actualiza normele de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.