Un bărbat din comuna clujeană Sic, fost membru al UDMR, s-a legat, joi, cu lanţul, de sediul din Cluj-Napoca al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.
Bărbatul, Tasnadi Ştefan, era îmbrăcat în costum popular şi spune că gestul său a fost determinat de faptul că a fost exclus din UDMR şi că nu a mai putut intra în Consiliul local al comunei Sic.
Protestul lui Tasnadi Ştefan a durat aproximativ o jumătate de oră, după care a fost condus la poliţie pentru a da explicaţii referitor la atitudinea sa de a se lega cu lanţuri, într-un loc public.
Potrivit Agerpres, bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru tulburarea ordinii publice.