3995-144641-c1.jpg

Puiul de capră neagră, care are abia două săptămâni, se afla într-o zonă destul de joasă, unde elegantele exemplare de pe stânci nu obişnuiesc să coboare. Cel mai probabil, puiul s-a pierdut de mama lui şi nu a mai ştiut pe ce drum să meargă. Salvamontiştii din Buşteni, care l-au luat în grijă, au cumpărat un biberon şi i-au dat imediat lapte ieduţei flămânde.

Ieri dimineaţă, părinţii adoptivi ai puiului de capră au pornit pe munte în încercarea de a-i găsi familia. Au urcat pe stânci şi l-au lăsat singur, într- o zonă în care vin deseori caprele negre, dar degeaba.

Va fi dus la un parc zoo

3995-144642-c2.jpg

De teamă că puiul nu va supravieţui în sălbăticie, salvamontiştii l-au luat în grijă. Pentru că e femelă, i-au dat numele Heidi, fetiţa munţilor. “O vreme puiul va rămâne la noi, dar până la urmă va fi dus la un parc zoo, pentru că dacă se obişnuieşte cu oamenii nu mai poate trăi în sălbăticie”, a spus un salvamontist.

Capra neagră, monument al naturii

3995-144643-c3.jpg

Capra neagră este protejată de lege şi, în anul 1933, a fost declarată monument al naturii în România. În prezent, în Munţii Bucegi trăiesc în jur de 170 de capre negre, din cele aproximativ 500 din ţară. Clementin Neguţescu, agent al Parcului Naţional Bucegi, a povestit că exemplarele au fost vânate masiv, la un moment dat, în anii 90, numărul lor scăzând drastic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.