Doi chinezi îndrăgostiţi au ales cea mai ciudată vestimentaţie în ziua nunţii. Li Wenhua şi Yan Hongxia au renunţat la clasica rochie de mireasă şi la costumul de ginerică unindu-şi destinele purtând în loc de haine mii de albine aşezate pe corpurile lor.
Cei doi chinezi sunt sunt pasionaţi de apicultură şi lucrează pentru agenţia de îngrijire a pădurilor din oraşul Ning'an, nordul Chinei.
Dacă Li Wenhua şi Yan Hongxia nu au fost deloc deranjaţi de prezenţa albinelor pe corpul lor, invitaţii la eveniment au stat departe de teamă să nu fie înţepaţi.
"Lucrez cu albinele de două decenii şi a fost alegerea evidentă pentru marele eveniment", a declarat fericitul mire, Li Wenhua.
De cealaltă parte, Yan Hongxia se consideră cea mai specială mireasă. "Am fost un sentiment extraordinar să simt că am un ‘covor' de albine pe mine care se plimbau", a declarat mireasa, conform Ananova.